Acasă Social Din cauza saraciei in care traieste, un minor poate sa intre in...

Din cauza saraciei in care traieste, un minor poate sa intre in grija unui centru de plasament sucevean


Intră acum și în grupul de

minorDGASPC Suceava a fost sesizată în data de 8 mai 2013, de către directorul şcolii gimnaziale dintr-o localitate suceveană, în legătură cu  un minor, elev în clasa a VI-a, pentru care a cerut sprijinul în vederea instituirii unei măsuri de protecţie pentru acesta, într-un centru de plasament, informează într-un comunicat de presă, Dan Ionuţ Adomniţei, director executiv în cadrul DGASPC Suceava.

Potrivit sursei citate, minorul în cauză are o atitudine pozitivă faţă de actul învăţării, un coeficient de inteligenţă foarte ridicat, este disciplinat, prezintă o motivaţie puternică de a se realiza în viaţă însă condiţiile materiale şi financiare existente în familia sa, sunt extrem de  precare. Menţionăm că părinţii nu îi pot oferi condiţii propice pentru învăţare şi dezvoltare armonioasă deoarece  au 5 copii, nu au loc de muncă stabil, tatăl minorului lucrand ocazional pentru a asigura existenţa zilnică a familiei.



Familia locuieşte într-un imobil format dintr-un hol şi o cameră de 9 mp, fără energie electrică, casa veche şi deteriorată fiind moştenire de la străbunici.

În urma sesizării primite, reprezentanţii DGASPC Suceava, din cadrul Serviciului de evaluare a copilului aflat în situaţie de risc şi intervenţie în regim de urgenţă, au solicitat sprijinul primăriei de domiciliu a minorului, în vederea efectuării unei anchete sociale. Din aceasta  rezultă că mama se ocupă de creşterea şi îngrijirea minorilor însă familia nu are resurse financiare pentru a îmbunătăţi situaţia copiilor.

În document se arată că familia este asistată social beneficiind de ajutor social şi alocaţiile minorilor. Cazul este monitorizat de către Primărie şi se caută soluţii pentru găsirea unei locuinţe în care să poată fi mutată familia în cauză.

Reprezentanţii DGASPC Suceava s-au deplasat la locuinţa familiei, au stat de vorbă cu membrii familiei, iar aceştia doresc să rămână împreună însă au nevoie de ajutor pentru a locui în condiţii adecvate. Reprezentanţii Serviciului de evaluare a copilului aflat în situaţie de risc şi intervenţie în regim de urgenţă au discutat despre acest caz cu fundaţia HHC şi primăria din localitate în vederea găsirii unei soluţii cât mai rapide pentru mutarea familiei într-o locuinţă cât mai adecvată.

„De asemenea, s-au efectuat demersurile necesare pentru instituirea unei măsuri de protecţie pentru minorul în cauza, într-un centru de plasament din Suceava, începând cu anul şcolar 2013-2014, în cazul în care situaţia financiară şi materială a familiei nu-i va putea permite continuarea studiilor”, transmite Adomniţei în comunicat.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version