Nu-i lasati pe infractori sa va strice sarbatorile! ATENTIE la inselaciuni!

Deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate la timp în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor  şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita acestora.

 Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, IPJ Suceava vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani.

De regulă, pentru a fi credibili, suspecţii se dau drept avocaţi, poliţişti, procurori, medici, şi solicită telefonic bani, susţinând că rude apropiate au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie urgent de bani pentru spital, sau au fost reţinute de poliţie, iar sumele de bani reprezintă onorariul sau trebuie să acopere pagubele produse în accident.

Cum te poţi proteja, GARANTAT, de escroci?

 Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivelor solicitări în ciuda reacţiei emoţionale de moment. Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

1. În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare:

     – Depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv;

     – În cazul în care există doar pagube materiale, înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

2. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare).

3. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile; Dacă sunteţi contactat de un “binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin.

4. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dv. şi să afle detalii despre familie sau vecini.

5. Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu.

6. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

7. Vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs nici unei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!

8. Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale. Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar.

9. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.