Sportivul dornean Gabriel Bularda a câștigat semimaratonul Marvejols-Mende din Franța la juniori și se pregătește pentru a obține un loc în reprezentativa națională a României

Sportivul dornean Gabriel Bularda, legitimat la CSM Dorna, a câștigat, în Franța, semimaratonul Marvejols-Mende desfășurat pe distanţă de 22,4 kilometri.

bularda

Astfel, la finalul competiţie sportivul dornean Gabriel Bularda a câştigat competiţia la nivel de juniori cu un avans de peste un minut de locul doi, a informat antrenorul acestuia, Cristian Prâsneac.

Semimaratonul s-a desfăşurat între localităţile Marvejols şi Mende.

Prâsneac a declarat că este foarte încîntat de rezultatul sportivului său care a câștigat această competiţie foarte grea și ca număr de participaţi.

„Sper că la Campionatul naţional de alergare montană care are loc la Vatra-Dornei în data

de 13 august să prindă un loc în reprezentativa României pentru Campionatul Mondial

care are loc în 4 septembrie, în Bulgaria, la Sapareva-Banya”, a spus Prâsneac.(N.B.)

prasneac bularda