Părintele baseball-ului sucevean a trecut în nefiinţă


Intră acum și în grupul de

Sportul sucevean este mai sărac de ieri de când domnul profesor Ioan Braicu a trecut în nefiinţă. Ioan Braicu s-a născut în 16 decembrie 1945 şi a fost un adevărat atlet al sportului în general şi al celui sucevean în particular. Pe lângă faptul că a slujit cu cinste sportul sucevean de-a lungul a peste cinci decenii Ioan Braicu a fost pe rând antrenor al echipelor de handbal feminin CSU Suceava şi Zimbrul Suceava, pentru ca apoi să pregătească echipele de handbal fete şi oină ale Grupului Şcolar nr.3 Suceava.
Ioan Braicu a fost unul dintre membrii fondatori ai Federaţiei Române de Baseball şi a cucerit mai multe medalii în competiţiile interne şi internaţionale cu formaţiile de la CSM Suceava, având de-a lungul anilor o serie de sportivi în loturile naţionale ale României.
Regretatul profesor sucevean a fost antrenor al CSM Suceava din 1990, secţia de baseball dovedindu-se a fi una care a produs talente de-a lungul timpului. Cei care l-au cunoscut cu adevărat nu vor putea uita niciodată verva sa deosebită şi glumele de excepţie pe care le spunea cu mult fler.


Intră acum și în grupul de