Scorurile „fluviu” continuă în prima etapă a anului 2009 (Fotbal – Campionatul Municipal)


Intră acum și în grupul de

În cea de-a doua zi de întreceri a Campionatului Municipal au intrat pe teren şi două nume „grele” ale acestei competiţii, campioana en-titre echipa Revine şi una din formaţiile de top, gruparea Pit – Stop. Campionii au avut ca adversară formaţia Poliţia Comunitară, iar Pit – Stop a jucat în comania celor de la Eurolines.

În prima partidă, deşi faţă în faţă se aflau două echipe bune având în componenţă jucători bun de fotbal şi minifotbal, echipa de la Revine a făcut şi scor şi spectacol. Cei care iubesc jocul cu balonul rotund au avut plăcerea să-i vadă din nou la lucru pe Ovidiu Ciobanu, Nae Grosu, Radu Podariu, Mitică Botezatu, Doru Gucianu, Vasile David, Victor Romaşcanu sau Ilie Trandafir de la Revine dar şi „veterani” valoroşi de la formaţia Poliţia Comunitară ca Liviu Manoliu, Cornel Ştefan sau Gheorghe Cîntiuc.

Oricum scorul final al partidei Revine – Poliţia Comunitară a fost 11 – 2, scor care nu necesită comentarii şi nu a „necesitat” nici aportul jucătorilor Guriţă sau Siminiceanu, aflaţi şi ei în lotul echipei de la Revine.

Revine: Botezatu – O.Ciobanu, Podariu, Grosu, Gucianu, David, Romaşcanu, Trandafir. Au marcat. David, 4 goluri, Grosu, 3 goluri, Romaşcanu, Podariu, O.Ciobanu şi Gucianu.

Poliţia Comunitară: Cristurean – Manoliu, Cornel Ştefan, Cîntiuc, Rîşca, Cuniţchi, Cluadiu Ştefan. Au marcat: Cornel Ştefan şi Cîntiuc.

Cel de-al doilea meci al zilei de marţi, 13 mai, s-a disputat între echipele Pit – Stop şi Eurolines. Mai pricepuţi la jocul pe teren redus şi mai mobili decât adversarii lor, cei de la Pit – Stop s-au impus la final cu scorul de 10 – 2. deşi scorul poate părea disproporţionat, la fel ca şi cel din prima partidă a zilei, disputa a fost relativ echilibrată şi elegantă.

Pit – Stop: Băiţan – Rădăşanu, Sumănaru, Moldovan, Pentiuc, Raţă, Cosmaciuc, Lăzurcă, Poenaru şi Costel Buta. Au înscris: Dan Raţă, 3 goluri, Rădăşanu, două goluri, Sumănaru, două goluri, Cosmaciuc, Lăzurcă şi Poenaru.

Eurolines: Rotaru – Iacoban, Sopon, D.Curic, Barbă, Cristescu, Puiu, Abdrieş, Călin, Drăgoi, Lubeninschi, Păcuraru. Au marcat: Petrică Puiu şi Curic.


Intră acum și în grupul de