„Mişcări serioase de trupe” la FC Cetatea Suceava (Fotbal, Liga a II-a)


Intră acum și în grupul de

S-a tras cortina peste sezonul 2008 – 2009 al seriei I a Ligii a II-a şi FC Cetatea Suceava a reuşit târâş – grăpiş să se salveze de la retrogradare. După un tur de campionat “obosit”, marcat de “faza” din meciul de Cupa României cu Ceahlăul Piatra Neamţ, urmată de momentele de “neinspiraţie tehnică” a antrenorului Marian Pană, fotbaliştii de la FC Cetatea au revenit în joc sub conducerea antrenorilor Ovidiu Murariu şi Ioan Radu şi au reuşit să se menţină, cel puţin încă un an, în Liga a II-a.

Aşa cum este şi normal de altfel, campionatul s-a încheiat dar comentariile continuă mai ales că următorul sezon se anunţă a fi unul crâncen. Recesiunea economică a afectat şi va afecta şi în continuare sportul şi trebuie găsite soluţii speciale pentru a trece peste acest moment de criză.

În traducere sportivă, unii din jucătorii de valoare vor trebui să accepte reducerea contractelor pe care le au cu FC Cetatea Suceava sau vor pleca spre alte formaţii mai solide financiar. În această situaţie se află Bernard, Colban, Bolohan şi chiar Ionel Celpan. Dacă ne gândim la faptul că Dorel Bernard şi chiar Bolohan sunt suceveni şi ar putea să se retragă din activitatea competiţională de unde au plecat, Colban trebuie să-şi clarifice cumva situaţia medicală el fiind mai mult accidentat în sezonul recent încheiat. În ceea ce-l priveşte pe Celpan, în mod cert cel mai valoros mijlocaş al echipei FC Cetatea Suceava, pentru el trebuie făcute eforturi pentru a fi păstrat.

Oricum, conducerea grupării sucevene a decis deja renunţarea la trei jucători, Aron Martin, Streinu şi Guriţă.

„Claudiu Streinu este accidentat şi pare ieşit din circuit pentru o perioadă mai lungă de timp, în vreme ce Aron Martin nu a demonstrat până acum că este cu ceva peste tinerii jucători suceveni din lot. În cel priveşte pe Guriţă, după felul în care s-a manifestat din punct de vedere al jocului şi comportamentului nu merita să-i dăm credit în continuare”, a afirmat antrenorul formaţiei FC Cetatea Suceava, Ioan Radu.

Oricum se pare că până în data de 1 iulie când este anunţată reunirea lotului grupării FC Cetatea Suceava se mai pot întâmpla multe schimbări de lot. Se pare că se va merge pe mâna sau pe ghetele localnicilor, situaţie în care va trebui rezolvată şi problema celor împrumutaţi de la Rapid CFR Suceava, Sevaciuc, Şuleru, Romaniuc.

Rămâne de văzut cum vor aborda conducătorii echipei FC Cetatea Suceava noul campionat pentru că el va fi cu mult mai dificil decât cel care a trecut


Intră acum și în grupul de