Cinci nume noi la CS Universitatea Suceava (Handbal masculin)


Intră acum și în grupul de

Finalista Challenge Cup, CS Universitatea Suceava, a ajuns la momentul partidelor de pregătire, esenţiale pentru cristalizarea relaţiilor de joc şi pentru integrarea în angenajul echipei a noilor veniţi. Gruparea suceveană are deocamdată cinci nume noi în lot. Este vorba despre Bogdan Şoldănescu de la HCM Constanţa, inter stânga, Dragoş Ruscan de la CS H&V Piteşti, inter stânga, Andrei Drăghici de la LPS Baia Mare, portar, Răzvan Dumitraş de la LPS Suceava, extremă şi Alin Roşu de la LPS Botoşani, extremă.

Sigur, cel mai cunoscut nume de pe această listă este cel al lui Bogdan Şoldănescu, de patru ori campion naţional cu HCM Constanţa la doar 24 de ani.

„Nu pot să spun că am realizat toate transferurile pe care le-am dorit, dar sunt mulţumit de achiziţiile pe care le-am făcut până în prezent. Mă bucură în principal venirea la echipa noastră a lui Bogdan Şoldănescu pe care nu l-am mai „ratat” aşa cum s-a întâmplat în urmă cu trei ani.

Pentru noi el reprezintă cea mai bună variantă pe postul de inter stânga, mai ales dacă ne gândim la faptul că Leonard Bibirig va fi antrenor principal şi va sta pe banca tehnică. Cred că şi pentru Bogdan este un lucru bun că a revenit acasă şi poate juca pe postul care-i place mai ales că în perioada cât a evoluat la HCM Constanţa a jucat mai mult faza de apărare.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi jucători tineri veniţi la noi, ei vor avea cu certitudine şansa să demonstreze ce potenţial au”, a declarat directorul tehnic al formaţiei CS Universitatea Suceava, Petru Ghervan.

Pentru moment, în lotul formaţiei sucevene se află 24 de jucători, însă până în data de 6 august, când debutează Memorialul „Mihai Mironiuc”, se aşteaptă sosirea a încă doi handbalişti din Republica Moldova.


Intră acum și în grupul de