FC Cetatea Suceva se impune în ultimul amical al presezonului competiţional (Fotbal)


Intră acum și în grupul de

CSM Râmnicu Sărat – FC Cetatea Suceava 0-1

FC Cetatea Suceava a încheiat cu o victorie seria meciurilor amicale din presezonul competiţional. Echipa antrenată de Ioan Radu s-a impus cu 1-0 în faţa colegei din Seria I, CSM Rm. Sărat, partida disputându-se pe terenul buzoienilor.

Golul sucevenilor a fost marcat de Vasile Dicher în minutul 80 după o fază colectivă de atac încheiată cu un şut din 6 metri al atacantului Cetăţii. Meciul a fost la discreţia sucevenilor care au ratat numeroase ocazii de gol, cele mai importante aparţinând lui Dumitru aflat de două ori în situaţie de singur cu portarul buzoienilor.

FC Cetatea Suceava a evoluat în formula: Pascal – Cososchi, Feraru, Ailenii – Duman, Hapiuc (Apetroaie), Apetri, Homneac (Andrieş), Halip – Dicher, Dumitru.


Intră acum și în grupul de