Prasneac a fost la un pas de medalie, la Balcaniada de maraton de la Podgorica (Atletism)


Intră acum și în grupul de

După ce luna trecută a intrat în Cartea Recordurilor prin participarea la cea mai lungă ştafetă din lume, Cristian Prâsneac a fost la mai puţin de două minute de o medalie la Balcaniada de maraton ce a avut loc duminică, 1 noiembrie, la Podgorica, în Muntenegru.

Atletul legitimat la CSM Dorna Vatra Dornei s-a clasat pe locul 4 după parcurgerea celor 42,195 de kilometri, el terminând cursa cu timpul de 2h 26’ şi 35”.

Maratonul a fost câştigat de Roman Prodius din Republica Moldova, care a parcurs distanţa cu timpul de 2h14’58”. Locul secund i-a revenit sârbului Darko Zivanovic – 2h22’30”, podiumul fiind completat de bulgarul Mustafa Shaban – 2h24’58”.


Intră acum și în grupul de