Situatii diferite la CS Gura Humorului si Rapid Suceava (Fotbal, Liga a III-a)


Intră acum și în grupul de

Viitorul grupării de Liga a III-a CS Gura Humorului continuă să fie învăluit în ceaţă. La finalul primei părţi a sezonului, în care rezultatele au fost sub aşteptări, oficialii clubului nu ştiu dacă primăria din localitate va finanţa şi în anul 2010 activitatea fotbalistică. Acest mister va fi elucidat în proxima şedinţă de consiliu local, când aleşii urbei vor decide dacă în bugetul pentru anul viitor vor prinde şi o sumă de bani care să facă posibilă continuarea activităţii fotbalistice.

La Rapid Suceava lucrurile par mult mai liniştite decât la CS Gura Humorului. Antrenorul Bogdan Tudoreanu spune că fotbaliştii au intrat în vacanţă, nu înainte de a fi încasat toate restanţele financiare. Întrucât startul returului este programat pentru data de 25 februarie, „ceferiştii” vor începe pregătirea de iarnă destul de devreme, pe 11 ianuarie.


Intră acum și în grupul de