Toader Flamand: „Sper ca in acest an sa urcam din nou pe podiumul de premiere al Campionatelor Nationale” (Atletism)


Intră acum și în grupul de

Topul de final de an al Liceului cu Program Sportiv din Suceava a fost dominat de atleţi. Sportivii pregătiţi de profesorul Toader Flămând au cucerit în 2009 un număr de 19 medalii, 17 în cadrul Campionatelor Naţionale de atletism şi două în cadrul Campionatelor Naţionale Şcolare.

„Sper ca în acest an să urcăm din nou pe podiumul de premiere al Campionatelor Naţionale, atât la juniori II, cât şi la juniori II şi poate şi la cele de tineret. Îmi pun mari speranţe în sportivii Andrei Trofin, Luis Lăcătuş, Mihai Romaş şi Iulian Chelaru şi sunt convins că vom retrăi momentele bune din 2009”, a declarat profesorul Toader Flămând.

„Sper ca anul 2010 să fie cel puţin la fel de bun ca 2009”, a afirmat directorul Clubului Sportiv Municipal Suceava, Valerică Gherasim

Anul 2009 a fost un an deosebit pentru sportivii de la CSM Suceava, ei reuşind să aducă clubului fanion al judeţului un număr de 53 de medalii în competiţiile interne şi internaţionale. De asemenea, de la Clubul Sportiv Municipal Suceava au fost selecţionaţi în loturile naţionale ale României 20 de sportivi.

„Îmi doresc ca anul 2010 să fie cel puţin la fel de bun ca 2009. Sper să avem mai mulţi sportivi la loturile naţionale ale României şi să progresăm la toate secţiile pe care le are clubul nostru.

Sunt absolut convins că dacă toţi sportivii şi antrenorii vor fi sănătoşi, atunci vom realiza din nou performanţe deosebite.
Doresc ca şi în anul 2010 să avem aceeaşi bună colaborare cu autorităţile locale şi judeţene, cu Inspectoratul Şcolar, Universitatea „Ştefan cel Mare” şi Liceul cu Program Sportiv din Suceava, pentru că doar printr-o coroborare a eforturilor se pot realiza performanţe de excepţie”, a afirmat directorul CSM Suceava, Valerică Gherasim.


Intră acum și în grupul de