CS Universitatea infrunta Pandurii in sferturi (Handbal, Cupa Romaniei)


Intră acum și în grupul de

Pandurii Tg. Jiu – CS Universitatea Suceava, miercuri, ora 14:00, Braşov

Amânată cu o săptămână din cauza morţii antrenorului campioanei HCM Constanţa, Zoran Kurteş, Cupa României, ediţia 2010 (competiţie ce are loc la Braşov), va debuta miercuri, meciul de deschidere fiind cel dintre campioana HCM Constanţa şi ocupanta locului 8 în Liga Naţional, U transilvania Cluj.

Echipa locală de handbal, CS Universitatea Suceava va juca de la ora 14:00 împotriva formaţiei Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, ocupanta locului 3 la finele ediţiei 2009-2010 a Ligii Naţionale de handbal masculin. În acest sezon, CS Universitatea Suceava şi Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu şi-au împărţit victoriile, însă gorjenii au statutul de favoriţi în această confruntare. În turul ediţiei 2009-2010 a Ligii Naţionale, pe 6 septembrie 2009, echipa antrenată de Vasile Stângă s-a impus cu 26-22 pentru ca, în retur, în sala LPS, CS Universitatea să dispună cu 28-22 de Pandurii, într-un joc ce a avut loc pe 31 ianuarie 2010.

La Cupa României, antrenorul Leonard Bibirig, nu va putea conta pe căpitanul Adrian Chiruţ, căruia la meciul cu Ştiinţa Bacău i-a recidivat o accidentare mai veche la tendonul achilian şi a suferit o intervenţie chirurgicală.

Tehnicianul sucevenilor recunoaşte că această competiţie este una a surprizelor şi speră ca formaţia sa să fie cea care va impresiona la Braşov. „Cupa României este o competiţie a surprizelor şi de aceea sperăm ca noi să producem o impresie plăcută la această competiţie. Ne-am mai întâlnit şi în campionat cu echipa din Tg. Jiu şi ne-am împărţit victoriile. Sper să ne impunem deşi Pandurii are o linie de 9 metri masivă dar dacă ne autodepăşim şi nu repetăm greşelile din meciul de la Reşiţa ne putem adjudeca victoria”, a declarat Bibirig, care nu are preferinţe în privinţa posibilului adversar din semifinale. „Să trecem noi de Pandurii şi vom vedea”, a spus „Bibi”.

Extrema Adi Mitrea crede că prin participarea la Cupa României, CS Universitatea îşi joacă ultima şansă de a prinde o cupă europeană. „Îi ştim bine pe cei de la Pandurii, am mai făcu şi alte vizionări în ultimele zile şi aşteptăm cu nerăbdare meciul. Ne dorim foarte mult să ajungem în finală pentru a putea prinde o cupă europeană”, a spus Mitrea.

Programul meciurilor de la Cupa României:

Miercuri, 19 mai
Ora 10:00 HCM Constanţa – U Transilvania Cluj
Ora 12:00 Ştiinţa Bacău – Steaua Bucureşti
Ora 14:00 Pandurii Tg. Jiu – CS Universitatea Suceava
Ora 16:00 UCM Reşiţa – HC Odorhei

Joi, 20 mai
Ora 18:00 HCM Constanţa/U Transilvania Cluj – Ştiinţa Bacău/Steaua Bucureşti
Ora 20:00 Pandurii Tg. Jiu/CS Universitatea Suceava- UCM Reşiţa/HC Odorhei

Sâmbătă, 22 mai, de la ora 13:15 este programată finala.


Intră acum și în grupul de