Infrangere la limita pentru LPS Suceava in primul meci al Turneului Final (Handbal masculin – juniori II)


Intră acum și în grupul de

În primul meci al Turneului Final al Campionatului Naţional de handbal masculin pentru juniori II, formaţia Liceului cu Program Sportiv din Suceava a întâlnit gruparea CSŞ Sibiu. Meciul a fost echilibrat pe întraga lui durată, fiecare dintre cele două echipe alternând la conducere. Pe final, sibienii au fost cei norocoşi, rezultatul de egalitate care ar fi fost mult mai echitabil fiind salvat de una din bările porţii lor. Scor final CSŞ Sibiu – LPS Suceava 31-30.

„Vă daţi seama că la un astfel de scor şi la un ultim şut care se opreşte în bară îmbătrâneşti cu câţiva ani în câteva clipe. Nu pot să le reproşez nimic băieţilor noştri, până şi-au dat seama cu cine joacă a durat cam mult şi nu s-a mai putut face nimic pe final. Sibienii au o echipă incomodă, alcătuită din jucători mai mici ca talie, dar foarte iuţi şi ne-au surprins în unele momente. Nu ştiu dacă mai jucăm de câteva ori dacă ne mai înving măcar o dată. Sperăm să ne revenim în faţa echipei CSŞ nr. 2 Minaur Baia Mare, care s-a impus în disputa cu LPS Piatra Neamţ. Niciun meci nu seamănă cu celălalt şi noi ne vom apăra şansa noastră”, a declarat antrenorul echipei de handbal masculin juniori II a LPS Suceava, Bogdan Macov


Intră acum și în grupul de