Program relativ bun pentru CS Universitatea Suceava in turul sezonului competitional 2010 – 2011 (Handbal masculin – Liga Nationala)


Intră acum și în grupul de

Federaţia Română de Handbal a stabilit ţintarul ediţiei de campionat 2010-2011 a Ligii Naţionale de handbal masculin. Dacă în ultimele sezoane sucevenii au avut primele cinci etape de „foc”, de această dată lucrurile par mai „paşnice”. În prima etapă, CS Universitatea Suceava va întâlni în deplasare formaţia CSM Oradea, pentru ca în runda a doua să primească pe teren propriu vizita formaţiei CSM Satu Mare.

„La prima vedere se poate spune că avem un avantaj în primele două runde, însă să nu uităm că în primele două etape avem de jucat cu două grupări relativ necunoscute care pun bază pe primele meciuri de campionat. După aceste meciuri fiecare din cele 11 partide pe care le avem de jucat poate fi considerată o finală.
Încă nu s-au terminat „mişcările” în Liga Naţională şi nu se ştie exact ce echipe s-au întărit. În orice caz va fi în opinia mea un campionat extrem de echilibrat în care marile nume din handbalul românesc vor avea de luptat cu cei oarecum „fără firmă” pentru supremaţie”, a declarat directorul general al CSU Suceava, Petru Ghervan.

Iată şi programul complet al meciurilor pe care gruparea pregătită de Leonard Bibirig îl va susţine în turul campionatului:

Etapa I: CSM Oradea – CSU Suceava
Etapa a II-a: CSU Suceava – CSM Satu Mare
Etapa a III-a: Pandurii Târgu Jiu – CSU Suceava
Etapa a IV-a: CSU Suceava – Ştiinţa Bacău
Etapa a V-a: Dinamo Bucureşti – CSU Suceava
Etapa a VI-a: CSU Suceava – UCM Reşiţa
Etapa a VII-a: Universitatea Cluj – CSU Suceava
Etapa a VIII-a: CSU Suceava – CSM Bucureşti
Etapa a IX-a: HC Odorhei – CSU Suceava
Etapa a X-a: CSU Suceava – HCM Constanţa
Etapa a XI-a: Minaur Baia Mare – CSU Suceava
Etapa a XII-a: CSU Suceava – Steaua Bucureşti
Etapa a XIII-a: Politehnica Timişoara – CSU Suceava


Intră acum și în grupul de