Dan Ilies: „Am ales CS Universitatea Suceava pentru ca stilul ei de joc se potriveste cu al meu” (Handbal – Liga Nationala)

Unul din ultimii noi veniţi în lotul echipei de handbal masculin CS Universitatea Suceava este fostul pivot al formaţiei Steaua Bucureşti, Dan Ilieş. Sportivul născut pe plaiuri maramureşene vine după o perioadă de refacere datorată unei accidentări la genunchi şi a intrat deja în programul de pregătire al grupării sucevene de la Gura Humorului.

„Am început cu încredere antrenamentele alături de noii mei coechipieri şi sunt convins că voi ajunge în curând la acelaşi nivel de pregătire cu ei. Avem parte de şedinţe de pregătire tari, am febră musculară şi unele exerciţii încă nu pot să le execut, dar nu-mi fac probleme.

Chiar dacă am avut ceva oferte în această perioadă am ales CS Universitatea Suceava pentru că stilul ei de joc se potriveşte cu al meu. Eu nu am doi metri înălţime şi 150 de kilograme, dar acolo unde se munceşte şi se joacă pe viteză mă bag şi eu. Am avut o perioadă mai lungă de inactivitate şi am venit la Suceava pentru valoarea lotului şi pentru a face performanţă.

Trebuie să spun că am avut zile bune la clubul Steaua, însă un lucru este ştiut în lumea sportului, fără bani nu se poate face performanţă. Acolo unde sunt investiţii şi interes, vor veni treptat şi rezultatele.

Încă un lucru, chiar dacă sunt născut în Maramureş, o zonă splendidă, am fost plăcut surprins de frumuseţea peisajului din Gura Humorului şi de condiţiile excelente de la hotel Toaca Bellevue şi cele de refacere de la bazinul din Gura Humorului”, a declarat pivotul formaţiei de handbal masculin CS Universitatea Suceava, Dan Ilieş.