Peste 70 de copii, prezenti la Cupa „Interconti” Suceava (Tenis)


Intră acum și în grupul de

Timp de trei zile, terenurile din complexul „Unirea” Suceava au găzduit în organizarea Clubului „Select” Suceava, a Clubului Sportiv Municipal, a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi a firmei Interconti, competiţia Cupa „Interconti” la tenis. Competiţia s-a desfăşurat s-a disputat pe patru categorii de vârstă şi a adunat la start peste 70 de sportivi din Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Iaşi, Roman, Botoşami, Dorohoi şi Suceava.

Clubul „Select” Suceava a avut două rezultate de excepţie, Teona Velehorschi, sportivă stabilită în Canada dar legitimată în Suceava, cucerind titlul de campioană la simplu categoria 14 ani, apoi cuplul sucevean Bogdan Marasin – Ştefan Hunceac impunându-se în proba de dublu la categoria 16 ani.

La categoria 10 ani feminin a câştigat Cosmina Sava de la clubul „Gilglio” Iaşi, în timp ce la masculin s-a impus Valentin Chitic de la Piatra Neamţ.

La categoria de vârstă 12 ani, la masculin cel mai bun a fost Andrei Murgeanu de la CFR Iaşi, la feminin câştigând Simona Crivei de la „Giglio” Iaşi. La categoria de vârstă 12 ani, Andrei Iacob de la „Select” Suceava a ocupat locul III, aceeaşi poziţie fiind ocupată de Daria Coştiug şi Mădălina Sburlea de la acelaşi club.
Categoria 14 ani la masculina fost dominată clar de Andrei Caia de la „Condor” Piatra Neamţ, care la doar 11 ani a demonstrat că are valoarea locului VII care-l deţine în România la acest nivel de vârstă, el fiind mult peste colegii lui cu trei ani mai mari. La feminin la categoria 14 ani s-a impus sportiva suceveană Teona Velehorschi, un adevărat talent care are reale perspective. La masculin, 14 ani, pe treapta a III-a apodiumului de premiere a urcat Tudor Găitan de la „Select” Suceava.

La categoria 16 ani, la masculin, s-a impus George Prisăcaru de la „Giglio” Iaşi, sportiv clasat în top ten în România la categoria de vârstă 14 ani. Pe locul III la 16 ani s-a situat Bogdan Marasin de la „Select” Suceava.

„În mod sincer nu ne-am aşteptat la o participare aşa de numeroasă, însă acest lucru ne-a bucurat în mod deosebit. Sper ca în curând acest turneu de categoria a IV-a să avanseze în ierarhie pentru că toţi copiii care au venit aici s-au simţit excelent. Mai mult chiar, am avut şi jucători de top la categoria copiilor şi acest lucru a contat.

Va urma la începutul lunii septembrie Cupa BCR Tenis Partener, un turneu la care participanţii trebuie să aibă card BCR, competiţie de excepţie în circuitul naţional”, a declarat directorul clubului „Select” Suceava, Mihai Pop.


Intră acum și în grupul de