Suceava l-a sustinut din prima pe Sorin Babii la conducerea federatiei de specialitate (Tir Sportiv)

Judeţul Suceava a fost reprezentat de CSM Suceava, CSŞ Radăuţi şi CS Comando Solca la Adunarea Generală Exraordinară de Alegeri pentru conducerea Federaţiei de Tir Sportiv şi a constituirii noului Birou Federal, toate trei cu drept de vot şi cu drept consultativ, Asociaţia Judeţeană de Tir Sportiv Suceava. Cele 20 de cluburi cu drept de vot (din cele 37 afiliate) au convenit la alegerea unei Birou Federal format din manageri şi conducători de mari cluburi implicate puternic financiar în tir, în detrimentul unei formule tehnocrate formate din specialişti (urmând ca aceştia să-şi exercite prerogativele în colegiile de antrenori pe comisiile de arme: trap, skeet, tir sportiv cu arme de vânătoare, puşcă şi pistol), ţinându-se cont de realităţile financiare dure pe care întreaga societate românească o resimte datorita crizei financiare mondiale.

„Preşedintele Federaţiei Romane de Tir Sportiv a fost ales în unanimitate de voturi domnul Sorin Babii, campion olimpic, manager şi foarte bun cunoscător al realităţilor tirului românesc, iar vicepreşedinte, domnul Maricel Popa, proprietarul Trustului „Omega Tehnoton”. Vicepreşedinte de onoare şi mentorul multora iubitorii tirului sportiv a rămas în continuare campionul olimpic Ion Corneliu.

Trebuie să spun că judeţul Suceava l-a susţinut şi anterior pe domnul Sorin Babii şi speră ca noua conducere a Federaţiei Române de Tir Sportiv să aducă un suflu nou în această disciplină sportivă. Muncind mai mult, promovând sportivi valoroşi, având mulţi prieteni şi buni colaboratori, sper să întărim cât mai curând rândurile celor care vor reprezenta cluburile noastre în Loturile naţionale pentru a ne reprezenta cu onoare atât în ţară cât şi la competiţiile din străinătate”, a declarat profesorul Ştefan Buiucliu, antrenor la secţiile de tir sportiv de la CSM Suceava, CSŞ Rădăuţi şi „Comando” Solca.