CS Universitatea II Suceava, la prima victorie a actualului sezon competitional (Handbal masculin – Divizia A)


Intră acum și în grupul de

Într-un meci din etapa a III-a a seriei A, CSU II Suceava – Ştiinţa Municipal Dedeman II Bacău 39-35 (20-21)

În cadrul etapei a III-a a seriei A a Diviziei A de handbal maasculin, faţă în faţă în sala LPS s-au aflat CS Universitatea II Suceava şi Ştiinţa Municipal Dedeman II Bacău. În avanpremiera disputei de Ligă Naţională dintre aceleaşi cluburi, „surorile” mai mici au folosit două garnituri alcătuite din jucători foarte tineri şi dornici de afirmare.

Până în minutul 15 al primei reprize meciul a fost extrem de echilibrat niciuna din cele două grupări nereuşind să aibă mai mult de un gol avans pe tabela de marcaj. Între minutele 15 şi 20 gazdele au prins un moment bun şi au preluat iniţiativa conducând pe rând cu 15-11 şi 16-12. Băcăuanii nu au renunţat la luptă şi au revenit puternic reuşind chiar să intre în avantaj la cabine, scor 20-21.

Partea a doua a întâlnirii dintre CSU II Suceava şi Ştiinţa Municipal Dedeman II Bacău a aparţinut sucevenilor care au fost mult mai exacţi şi mai inspiraţi de adversarii lor. Deşi au încercat să revină pe final, oaspeţii nu au mai avut resurse şi au cedat cu 39-35. De remarcat prestaţia tânărului Roşu autor a 15 goluri, dar şi a tuturor celorlalţi jucători care au făcut o enormă risipă de efort.

CS Universitatea II Suceava: Drăghici, Spiridon – Roşu (15), Buga, Bahan (6), Ţigănaş (5), Dumitraş (4), Matei (3), Camilar, Vele, Petrea, Bejan, Smeu (4), Târzioru (2).

Rezultate consemnate în etapa a III-a a seriei A a Diviziei Naţionale de handbal masculin:

CSU II Suceava – Ştiinţa Municipal Dedeman II Bacău 39-35
Poli Iaşi – CSM Focşani 27-27
HC Vaslui – LPS Piatra Neamţ 36-30

Clasament
1. HC Vaslui 3 2 0 1 87-85 4
2. Poli Iaşi 3 1 1 1 64-55 3
3. CSM Focşani 2 1 1 0 52-47 3
4. Universitatea Galaţi 2 1 0 1 60-44 2
5. CSU II Suceava 2 1 0 1 62-63 2
6. LPS Piatra Neamţ 3 1 0 2 77-103 2
7. Ştiinţa Municipal Dedeman II Bacău 3 1 0 2 67-72 1*

  • – echipă penalizată cu un punct pentru nerspectarea cerinţelor de vârstă

Intră acum și în grupul de