CS Universitatea a castigat la limita partida cu Stiinta Bacau 27-26 (Handbal)

După o primă repriză încheiată la egalitate (12-12), dar în care oaspeţii au avut mai tot timpul un gol în faţă, actul secund a fost unul de un dramatism aparte. La jumătatea părţii a doua, CS Universitatea a avut un avantaj de 5 goluri (21-16) şi părea că victoria nu le poate scăpa oamenilor lui Bibirig însă băcăuanii au revenit incredibil au egalat, scor 23-23 în minutul 54, pe fondul unei perioade de joc modeste a sucevenilor, care au înscris doar două goluri în 8 minute.

Cu trei minute înainte de final, Suceava a avut 27-25 însă Ghiţă a redus diferenţa la un singur gol şi la ultimul atac ex-suceveanul Dospinescu a ţintit bara, lăsând cele 2 puncte la Suceava.

Armanu: “Puteam să câştigăm dacă nu ratam de la 7 metri”

Gabi Armanu a venit destul de necăjit la conferinţa de presă de după eşecul cu CS Universitatea. Tehnicianul Bacăului a pus înfrângerea pe seama celor două ratări de la 7 metri ale lui Moskalenko şi Rotaru, care dacă ar fi fost transformate în gol, în opinia sa, Ştiinţa ar fi câştigat. Totuşi, Armanu vede şi partea plină a paharului şi anume că jucătorii săi au evoluat la Suceava mult mai bine decât au făcut în precedentele două deplasări, la Baia Mare şi Satu Mare. “Eram învăţaţi să obţinem mai multe puncte în deplasare, mai ales că miza este foarte mare şi presiunea la fel. A fost un meci antrenant. Mi-aş dori să văd mai des un astfel de meci în Liga Naţională. Îmi felicit echipa, care a jucat mult mai bine decât la Baia Mare şi Satu Mare.

Puteam să şi câştigăm dacă nu ratam acele lovituri de la 7 metri dar la fel de bine puteam să nu revenim atunci când Suceava a avut un avans de 5 goluri. Îi felicit pe cei de la Suceava, care chiar dacă au avut probleme financiare au ştiut să le depăşească. Campionatul e lung. Cu 2-3 victorii ne vom descătuşa şi noi”, a declarat Gabi Armanu la conferinţa de presă de după meci.

Bibirig: “Dacă eram mai atenţi când aveam 5 goluri avans, puteam câştiga mai clar”

Leonard Bibirig a pregătit jocul cu Ştiinţa Bacău conştient că oaspeţii de azi vor veni la Suceava să recupereze punctele pierdute în primele două deplasări. “Bibi” a precizat că se aştepta la un meci greu şi regretă că jucătorii săi nu au ştiut să gestioneze momentul în care au avut un avans de 5 goluri, motiv pentru care finalul a fost dramatic. “Am obţinut o victorie meritată, în faţa unui adversar foarte bun, care ştiam că se va agăţa de orice meci pentru a-şi reveni, iar la Suceava a fost prima ocazie. A fost o partidă echilibrată dar dacă eram mai atenţi când am avut 5 goluri, puteam câştiga mai clar. Îi felicit pe băieţi pentru victorie şi pentru efortul depus dar trebuie să ne îmbunătăţim jocul. La urma urmei sunt 2 puncte care contează în clasament după acest joc”, a declarat Bibirig.