Echipa LPS Suceava reintra in lupta pentru calificarea la turneul semifinal (Handbal masculin – juniori III)


Intră acum și în grupul de

Prima echipă de handbal a LPS Suceava care intră în competiţiile oficiale în 2011 este cea de juniori III. Începând de azi şi până duminică la Iaşi se va disputa turneul cu numărul III din cadrul seriei A a Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă. Acest turneu este unul destul de importantă pentru echipa LPS Suceava, pregătită de Iulian Dugan, şi asta deoarece se află în luptă directă cu alte două echipe, Bacău şi Iaşi, pentru ocuparea locului doi, ultimul ce duce la turneul semifinal.

Sucevenii au avut al doilea turneu pe teren propriu, în perioada 17 – 19 decembrie 2010, competiţie după care au luat oarecum o pauză, deoarece s-au pregătit şi între sărbători, revenind la antrenamente pe 4 ianuarie. Aflată pe locul trei în clasament, la trei puncte în spatele locului doi, ocupat de CSŞ Bacău, echipa din Suceava are şanse să urce pe locul doi, dar trebuie să câştige de cel puţin trei ori în faţa băcăuanilor şi să nu piardă cu Iaşiul, în cele patru turnee cât au mai rămas de disputat din sezonul regulat.

„Pentru că perioada de pauză competiţională a fost destul de scurtă, am început foarte de timpuriu antrenamentele. Acest turneu are o importanţă deosebită pentru că ne poate păstra sau scoate efectiv din lupta pentru ultimul loc care duce la turneul semifinal. Dacă vrem să sperăm la o calificare trebuie să ne impunem în faţa Bacăului de trei ori şi în acelaşi timp să nu pierdem în faţa celor de la Iaşi, în cele patru turnee care au mai rămas de disputat”, a declarat antrenorul echipei de handball masculine juniori III a LPS Suceava, Iulian Dugan.

În prima zi a turneului de la Iaşi, echipa LPS Suceava va debuta în compania celor de la LPS Botoşani, după care va întâlni cea mai bună echipă din serie, liderul LPS Piatra Neamţ. Sâmbătă, sucevenii vor avea două meciuri foarte importante pentru calculele calificării la turneul semifinal, cu principalele contracandidate la locul doi, CSŞ Bacău şi gazdele de la LPS Iaşi, urmând ca duminică să încheie turneul cu o partidă în compania celor de la AS CS Tescani.

Clasamentul seriei A

1. LPS Piatra Neamţ 10 10 0 0 316 – 160 20
2. CSS Bacău 10 7 1 2 304 – 183 15
3. LPS Suceava 10 6 0 4 247 – 197 12
4. LPS Iaşi 10 4 1 5 262 – 215 9
5. AS CS Tescani 10 2 0 8 215 – 310 4
6. LPS Botoşani 10 0 0 10 87 – 366 0


Intră acum și în grupul de