UNPR Suceava organizeaza „Cupa Martisorului” la fotbal


Intră acum și în grupul de

UNPR Suceava, organizează sâmbătă, 12 martie, începând cu ora 10.00, la baza sportivă Ramiro din Suceava, un minicampionat de fotbal, sub numele de “Cupa Mărţişorului”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al UNPR Suceava, Ovidiu Tudorici, competiţia va reuni la start 8 echipe alcătuite din reprezentanţi ai partidelor politice – PDL, PNL, PSD, UNPR, reprezentanţi ai presei sucevene şi trei echipe formate din alegători.

„Scopul acestei competiţii, nu este acela de a demonstra cine este mai bun, ci de a arăta că o confruntare (în acest caz sportivă ) se poate face şi într-un spirit de fairplay, fără atacuri “la persoană” şi că la final foştii adversari au puterea de a se saluta, iar învinsul să recunoască meritele învingătorului.

Respectul faţă de adversar, subordonarea interesului personal faţă de interesul public, munca în echipă sunt principii pe care noi, cei din Uniunea Naţională pentru Progresul României, le dorim a fi aplicate nu numai în sport, ci mai ales în viaţa publică.

Lansăm astfel o provocare, acum la început de primăvară, către toţi actorii vieţii publice din Suceava, fie că sunt politicieni, jurnalişti sau cetăţeni obişnuiţi, de a demonstra că pot aplica aceste principii, cel puţin în lupta sportivă”, a declarat Ovidiu Tudorici, vicepreşedinte al UNPR Suceava.


Intră acum și în grupul de