Liderii europeni ai “Sportului pentru toti” au decis: vor cat mai multi oameni din UE implicati in activitati sportive

Până în 2020, 100 de milioane de cetăţeni ai UE vor fi angrenaţi în activităţi fizice individuale sau organizate este obiectivul seminariilor cu tema „ISCA Europe Top Leaders Meeting”, respectiv „Developing the European Dimension in Sport”, la care a luat parte Mihai Androhovici, vicepreşedintele Federaţiei Române „Sportul pentru Toţi”.

Împreună cu alţi 25 de lideri europeni implicaţi în “Sportul pentru Toţi” acesta a discutat la Bruxelles despre mai multe teme importante cum ar fi: statutul actual al “Sportului pentru Toţi” la nivel european; provocările şi schimbările la care este supus sistemul “Sportul pentru Toţi” în Europa; sportul şi natura, mediul înconjurător şi turismul; dimensiunea economică a sportului; organizarea unor evenimente comune la nivel european; principalele preocupări ale cetăţenilor europeni (sănătatea şi recreerea); rolul în societatea europeană a “Sportului pentru Toţi” şi dezvoltarea dimensiunii europene în sport.

Acest ultim capitol a fost înglobat în documentul oficial transmis şi dezbătut în Parlamentul European, fiind prezentat sub denumirea “Bazele sportului pentru toţi şi activităţilor fizice în Europa”. Prin proiect se încearcă implicarea statelor europene în susţinerea sistemelor “Sportul pentru Toţi” ce vor avea ca obiectiv angrenarea până în 2020 a 100 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene în activităţi fizice individuale sau organizate.

Întâlnirea a fost organizată de International Sport and Culture Association din Danemarca, în colaborare cu europarlamentarii Emma McClarkin din Marea Britanie şi Sean Kelly din Irlanda.