Acasă Sport Opt medalii pentru sportivii de la CSTA Suceava la Campionatele Nationale de...

Opt medalii pentru sportivii de la CSTA Suceava la Campionatele Nationale de Radio Orientare (ARDF)


Intră acum și în grupul de

Recent, la Satu Mare, s-au disputat Campionatele Naţionale de Radio Orientare (ARDF). Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative Suceava a participat la competiţie cu opt sportivi care au obţinut în final un număr de opt medalii.

Performerul concursului a fost Gabriel Lehovolea care a obţinut două medalii de aur în probele de 3,5 şi 144 MHZ la categoria 19 ani. La aceeaşi categorie de vârstă şi în aceleaşi probe, Mihai Vaman a obţinut medaliile de bronz.



La categoria 40 de ani, Adrian Stănescu a obţinut medalia de argint, tot cu medalia de argint fiind răsplătit şi Candiano Breabăn la categoria veterani, ambii în proba de 3,5 MHZ. Pe locul al treilea s-au clasat şi Oana Tătar la categoria 16 ani feminin în proba de 144 MHZ.

În proba de ştafetă, echipa CSTA Suceava formată din Gabriel Lehovolea, Traian Tudurean şi Mihai Vaman s-a clasat pe locul secund intrând astfel în posesia medaliilor de argint.

„Rezultatele obţinute de sportivii noştri la Campionatele Naţionale de Radio Orientare a fost una peste aşteptări. Am dovedit şi la această competiţie, la fel ca şi la Campionatele Naţionale de Radioamatorism că avem valoare şi că la CSTA Suceava se munceşte”, a declarat responsabilul secţiei de radioamatorism a CSTA Suceava şi antrenor la lotul naţional de radioamatorism, Adrian Zaiţ.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version