Primarul din Marginea fuge de comisarii de mediu


Intră acum și în grupul de

Primăria Marginea a fost sancţionată de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava cu 15.000 lei pentru depozitele necontrolate de deşeuri depistate de comisari. Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că în comună, comisarii au efectuat un prim control pe data de 22 aprilie şi au revenit pe data de 24, dar nu s-a reuşit să se ia legătura cu primarul nici măcar telefonic, acesta nedorind să răspundă comisarilor. „Viceprimarului i-a răspuns la telefon, însă comisarilor nu. Se spunea că este plecat la Judecătorie şi a fost aşteptat, dar nici la ora 16, după încheierea programului instanţei nu a mai revenit la primărie”, a precizat Adriana Iordache.

Aceasta a menţionat că la Marginea s-au găsit depozitări de deşeuri pe albia majoră a pârâului Suceviţa, aceasta nefiind prima abatere, anul trecut Primăria fiind sancţionată de două ori.

„Când i-a răspuns viceprimarului i-a spus să nu semneze procesul verbal, de aceea i l-am trimis prin poştă. A semnat doar raportul de inspecţie”, a mai spus Adriana Iordache, cu menţiunea că situaţia este cu atât mai gravă cu cât în această comună chiar funcţionează o firmă ce se ocupă de colectarea selectivă a deşeurilor, iar serviciul de salubrizare al administraţiei nu funcţionează. „Nu suntem rău-intenţionaţi, dar unde vedem că primarii nu se preocupă deloc de salubrizare, îi sancţionăm”, a mai declarat şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, adăugând că primăria riscă la o următoare verificare o amendă de 50.000 lei dacă nu pune în aplicare măsurile trasate de comisari şi abaterea se repetă. Aceasta a mai precizat că în urmă cu 2 ani a fost demarat un proiect PHARE pentru achiziţionarea a două autospeciale şi a câte 2.000 de europubele şi eurocontainere, dar nu s-a concretizat.

Un exemplu pozitiv de implicare şi asumare a răspunderii a fost dat de primarul comunei Horodnic de Sus. „S-a semnalat că pe platforma de deşeuri, numită „la Barc”, o mare parte din deşeurile menajere şi reciclabile ardeau. Primarul, deşi aflat bolnav acasă, a venit imediat, a semnat nota de constatare şi a trimis imediat oamenii să stingă focul. A plătit şi amenda, asumându-şi responsabilitatea”, a mai spus Adriana Iordache.


Intră acum și în grupul de