Batrana arsa de vie intr-un incendiu al unei bucatarii de vara


Intră acum și în grupul de

Un cumplit incediu al unei bucătării de vară a luat viața unei femei de 89 de ani, din satul Ştirbăţ, comuna Udeşti.

Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat, prin apel la112, vineri, la prânz, a informat ISU Suceava.

incendiu

Potrivit sursei menționate, la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD cu echipaje de militari de la Detaşamentul de pompieri Suceava şi lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Udeşti.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul unei bucătării de vară, existând pericolul de propagare la o anexă aflată în imediata apropiere.

În interiorul bucătăriei de vară pompierii au găsit o femeie, în vârstă de 89 de ani, decedată.

Totodată, în incendiu au ars mobilierul şi obiectele de uz casnic şi s-au degradat pereţii şi stoleria din lemn.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări, lăsată aprinsă şi nesupravegheată.


Intră acum și în grupul de