Intră acum și în grupul de
O bătărână în vârstă de 73 de ani, din Suceava, a fost înșelată cu 10.000 de lei după ce căzut în capcana hoțiilor prin metoda „accidentul”.
Potrivit polițiștilor suceveni, femeia a fost sunată pe telefonul fix sâmbătă, în jurul orei 13:30, de către o persoană necunoscută de sex feminin, care s-a recomandat fiica ei şi care i-a adus la cunoștință faptul că a provocat un accident de circulaţie. De asemenea, așa-zisa fiică i-a spus bătrânei că a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, după care, i-a cerut să discute cu procurorul care se ocupă de caz. Acesta i-a adus la cunoştinţă bătrânei faptul că fiica ei a provocat un accident şi conform noilor prevederi legale poate să se împace cu victima, iar dacă nu plăteşte spitalizarea, respectiv suma de 10.000 lei, fiica ei urmează să fie arestată.
În aceste condiții, femeia de 73 de ani a fost de acord să plătească bani ceruți și s-a întâlnit în faţa blocului cu o tânără căreia i-a înmânat suma de 10.000 lei.
Ulterior, bătrâna și-a dat seama că a fost înșelată și a cerut sprijinul oamenilor legii.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru înşelăciune, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
Intră acum și în grupul de