Marele Premiu al Festivalului international „Cantecele neamului” pleaca spre Serbia

În cadrul Galei Laureatilor ce a avut loc duminica, dupa-amiaza în sala Dom Polski Suceava, Marele Premiu al Festivalului concurs international de interpretare a cântecului popular „Cântecele neamului” a fost înmânat  clarinetistului Adrian Trika din Serbia. Un numar de 39 de solisti vocali si instrumentisti ai scolilor populare de arta din tara si comunitati de români din strainatate au participat la cea de-a doua editie a Festivalului concurs international de interpretare a cântecului popular „Cântecele neamului”. Concursul s-a adresat elevilor cu vârste între 15 si 25 ani, din scolile populare de arta din tara si celor similare din tarile unde traiesc comunitati de români.

Organizatorii au adresat invitatii comunitatilor din tarile limitrofe României: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia si Bulgaria, a precizat directorul Scolii Populare de Arta „Ion Irimescu” Suceava, Petre Horvat. În ceea ce priveste participarea din tara, un numar de 18 judete au fost reprezentate de câte doi solisti iar Suceava, ca si gazda a avut câte trei.  
 
Fata de editia anterioara, în acest an s-a oferit si Marele Premiu (în valoare de 15 milioane de lei vechi) a carui trofeu a fost realizat de artistul Mircea Daneasa. Au mai fost acordate doua premii I a câte 10 milioane de lei vechi, doua premii II a câte 8 milioane de lei vechi, doua premii III a câte 6 milioane de lei vechi si doua premii speciale a câte 5 milioane de lei vechi. 

La sectiunea solisti vocali Suceava a obtinut un loc III prin Tudorita Georgiana Baltag si un premiu special prin Alexandra Ungureanu. La sectiunea solisti instrumentisti suceveanii Ilie Hariuc- tambal si Filip Haramnea- clarinet au obtinut premii speciale.

 
În ceea ce priveste juriul, a fost format din 11 membri presedinte fiind prof. univ. Simion Duja de la Academia de Arte Chisinau. 
 
Bugetul alocat festivalului a fost de 500 milioane de lei vechi, din care 100 milioane de lei vechi cofinantare din partea Administratiei Fondului Cultural National iar restul de 400 milioane a fost asigurat de catre Consiliul Judetean Suceava.a