Premierul Tariceanu a facut un tur de forta prin Bucovina

Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat, sâmbata, dupa ce a vizitat santierul noului spital din Falticeni, ca Guvernul va aloca fonduri pentru finalizarea investitiei.

Calin Popescu Tariceanu a spus ca structura cladirii este buna si ca trebuie folosite solutii moderne si rapide de amenajare în interior si a apreciat ca lucrarea poate fi finalizata în maximum doi ani dar ca o firma puternica ar putea finaliza lucrarea într-un an.

Urmatorul „popas” al primul ministru a fost Gura Humorului, unde a fost primit de câteva zeci de locuitori si de fanfara orasului care a intonat marsul de întâmpinare si apoi câteva piese din folclorul bucovinean.

Calin Popescu Tariceanu a vorbit cu locuitorii despre probleme acestora, în special despre cresterea pensiilor, si a promis ca va sprijini proiectele turistice ale primarului Marius Ursaciuc.

La rândul sau, primarul liberal Marius Ursaciuc a spus presedintelui PNL ca si-a propus sa obtina cel mai mare scor electoral al PNL din tara la alegerile pentru Parlamentul Europei. Calin Popescu Tariceanu l-a încurajat si i-a promis ca îl asteapta în 26 noiembrie, dupa alegeri, la Bucuresti, sa-l felicite pentru rezultatul obtinut la aceste alegeri.

Turul prin Bucovina a premierului a continuat la Câmpulung Moldovenesc unde a vizitat, împreuna cu primarul Gabriel Constantin Serban, centrala termica de cogenerare realizata prin proiectul „Suceava-Utilitati si mediu la standarde europene” ce nu a fost înca pusa în functiune, din cauza ca nu a fost desemnat un operator de gaze naturale care sa livreze gaz metan pentru producerea agentului termic.

Premierul a spus ca pâna la solutionarea problemei legate de operatorul de gaz metan sistemul de încalzire va fi pus în functiune folosind combustibil lichid usor. Acesta a anuntat ca în termen de zece zile termoficarea va functiona în Câmpulung Moldovenesc.

Calin Popescu Tariceanu împreuna cu primarul Serban au mers în centrul orasului, unde presedintele PNL a fost întâmpinat de tineri liberali cu care s-a fotografiat. Tot acolo se aflau câtiva tineri de la PD si PLD care împarteau materiale electorale ale partidelor lor, dar care l-au salutat pe Calin Popescu Tariceanu.  

Premierul a mers ulterior împreuna cu primarul Gabriel Serban într-un apartament din oras al familiei Constantin Acasandrei,  care era încalzit cu ajutorul unei sobe cu lemne. Calin Popsescu Tariceanu a spus ca aceasta solutie de încalzire este „improvizata” si a adaugat ca Guvernul a alocat fonduri pentru ca sistemul de termoficare în sistem centralizat sa fie pornit cât mai repede în acest oras.

Ajuns la Suceava, premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat într-o conferinta de presa ca a vazut mai multe investitii din judet atât în infrastructura din transporturi, cea educationala din sanatate, sau de dezvoltare rurala si ca toate tin de modernizarea României si a subliniat ca efortul pe care Guvernul îl face este directionat pe componenta de ameliorare a conditiilor de trai, atât în ceea ce priveste veniturile populatiei, salarii si pensii, cât si în ceea ce priveste infrastructura ce trebuie sa fie în concordanta cu un standard al vietii moderne.

Acesta si-a exprimat satisfactia ca tot judetul Suceava este un santier si a subliniat ca bugetele localitatilor au crescut considerabil, cu 70 la suta fata de anul trecut, situatia fiind datorata atât introducerii cotei unice de impozitare cât si cresterii economice.

Premierul Tariceanu a mai apreciat si numeroasele investitii private din toate zonele vizitate din judet si a subliniat ca aceasta zona are „un imens potential turistic”, aratând ca în perioada urmatoare vor fi îndreptate fonduri guvernamentale pentru sustinerea Bucovinei în vederea maririi potentialului de atractivitate turistica.