Sf. Andrei, o sarbatoare a crestinizarii impletita cu mici ritualuri pagane

Andrei este primul dintre cei 12 apostoli care l-au urmat pe Isus si dupa rastignirea acestuia, a fost rastignit si el în jurul anului 70 pe o cruce în forma de X , care da atunci a ramas cu numele de „Crucea Sfântului Andrei”. Se spune ca în timpul vietii ar fi propovaduit religia crestina în Tracia, Scitia, Dobrogea pâna la Nipru unde ar fi ridicat o cruce indicând unde va fi viitorul centru al ortodoxiei.
Cu tot procesul de crestinizare, fondul pagân – mostenirea stramoseasca pastrata din generatie în generatie a vechilor credinte, datini si ritualuri – nu a putut fi complet eliminata ci doar partial transformata si integrata tuturor sarbatorilor crestine, dându-le astfel o deosebita culoare. Unul dintre multele exemple este Noaptea Sfântului Andrei, când se crede ca strigoii de toate felurile ies din morminte, se bat pe la rascruci, fac hore prin aer, pe lânga turlele bisericilor, intra prin case, fura laptele vacilor si multe, multe alte blestematii.
De fapt, calendaristic, 30 noiembrie – ziua Sfântului Andrei, consemneaza sfârsitul toamnei si începutul iernii, de aceea popular i se mai spune Andrei-cap-de-iarna, ori Indrea sau Undrea – nume care se mai folosesc si pentru denumirea lunii decembrie.

Puterea magica a usturoiului
Se stie ca vechii egipteni dadeau zilnic muncitorilor care lucrau la ridicarea piramidelor sa manânce usturoi – aceasta pentru a le da putere si a-i feri nu numai de boli ci si de fortele malefice. In vestita sa carte „De Viribus Herba” – tratamente cu plante medicinale practicate în manastirile de calugari, aparuta la Milano in 1477, Macer Floridus recomanda sa se manânce usturoi pe stomacul gol, astfel esti ferit de farmece si nu ai probleme sa bei apa, când calatoresti în locuri necunoscute.
În insula Lesbos, vechia traditie elina este si acum pastrata – împotriva deochiului usturoiul este cel mai bun remediu.
Legionarii romani aveau obiceiul sa ia cu ei noua capatâni de usturoi si noua de mac, iar seara le însirau în fata lor pe masa când îsi faceau rugaciunea.
La slavii de sud exista credinta ca oamenii care nu mâncau niciodata usturoi erau strigoi. Se pare ca superstitia mai exista si acum. Tot la ei, exista obiceiul ca atunci când plânge copilul noaptea, sa se unga picioarele si talpile leaganului cu usturoi, ca sa apere copilul de vraji sau influente malefice. În Serbia copiii mici poarta la gât un catel de usturoi ca amuleta împotriva vrajilor, facaturilor si deochiului.
În Sicilia, femeile care asteapta sa nasca pun sub cearceaf un catel de usturoi.
În Cuba se crede ca usturoiul este cel mai indicat mijloc de a te feri de galbinare.
Si exemplele pot continua la nesfârsit si pe toate continentele.

Revenind la credinta sau superstitia poporului nostru, se crede ca usturoiul este „antidotul” cel mai sigur împotriva duhurilor necurate, împotriva strigoilor, a diferitelor fiinte fantaste cum ar fi vampirii (vezi legenda lui Dracula) moroii, vârcolacii, împotriva deochiului, a „facaturilor”, pentru efectuarea anumitor vraji – la descântecul de Izdat, de Brânca, de Buba, de Najit, de Muma Padurii, de apucate, pentru alungarea diferitelor boli etc. fantezia mistica populara este nelimitata.
Femeilor sterpe li se face o bautura din rachiu în care se pun noua fire de usturoi si dupa ce se lasa noua zile li se da sa bea.
De Sf. Gheorghe, Sf. Andrei, Sîmpietru, Sf. Haralambie, Duminica Mare, la Armindeni si de Anul Nou se ung ferestrele si usile cu usturoi si leustean, ca sa împiedice intrarea tuturor fortelor malefice si fiecare trebuie sa poarte usturoi în buzunar ( credinta din Dorna – Bucovina).
Împotriva deochiului se spune „usturoi între ochi, ca sa nu ma deochi”. O alta credinta este ca atunci când ti se fura ceva, atingi cu usturoi locul de unde ti s-a luat si precis vei descoperi hotul.
Pentru a feri vacile de vraji si ca sa nu le fure strigoii laptele, sunt unse pe uger si pe coada cu usturoi.
Taranii se freaca cu usturoi pe talpi si la subsuori, mai ales în perioada sarbatorii Craciunului si în Cârnelegi
Daca freci cu usturoi cosoarele cu care se taie via si pomii, îi feresti de omizi si alte gânganii daunatoare. De asemenea se crede ca daca arzi vrejurile de usturoi în gradina nu se mai fac omizi.
Copiilor nebotezati li se pune sub limba putin usturoi pisat pentru a fi ferit de duhurile rele.
Usturoiul nu ai voie sa-l calci în picioare, nu ai voie sa-l furi deoarece „vei puti pâna la moarte”, nu ai voie sa-l semeni dupa Sâmedru  ca vei muri.
În Transilvania, mortilor banuiti ca s-ar putea face strigoi li se pune usturoi în gura.
 
Traditii de Sf. Andrei, farmece de dragoste, aflarea ursitei si rodniciei viitorului an
„În Moldova dainuieste credinta ca strigoii morti ies din morminte la Sf. Andrei, se întâlnesc la un loc cu strigoii vii, adica cu strigoii oameni si se bat cu cocioarbele  pâna cânta cocosii, cei din urma cunoscându-se a doua zi dupa zgârieturile ce le au pe fata. Babele sau oamenii strigoi, înainte de a iesi din casa pe horn, se ung pe talpi cu untura.” ( Gr. Grigoriu-Rigo, Medicina I)
„La noi acasa în Spataresti, tinutul Sucevei, se crede ca strigoii, cari-s tot oameni, însa cu coada, nu pot suferi mirosul de usturoi. Înspre Sf. Andrei se strâng ori în tintirim, ori în anume locuri de prin paduri, prin case pustii ori pe ziduri ruinate si fac sfat; pe urma se împrastie dupa rele în lume. Adeseori între ei se întâmpla batalii si vin pe la case si iau limbile de la melituici, de se bat. Ca sa nu se întâmple în gospodarii rautati din pricina strigoilor, mama ungea cu usturoi clampa usii, scara, stâlpii hornului, câhneata, crucile de la feresti, boii si vacile la coarne, melitoiu si melituica, clestele, cociorva, lada si toporul, iar noi casasii mâncam mujdei de usturoi…si ne ferea Dumnezeu de strigoi” (Tudor Pamfile – Sarbatorile la români)
Se spune ca atunci când strigoii nu se pot razboi între ei, încearca sa prinda un muritor si sa-i suga sângele. Pentru aceasta în „Noaptea Strigoilor”, gospodinele au grija ca toti membrii familiei sa manânce si sa se unga pe frunte, pe piept, în spate si la încheieturile trupului cu usturoi, precum si usile, geamurile si hornul casei pe unde ar putea sa intre strigoii.
Daca vitele mugesc în noaptea de Sf. Andrei este semn ca vin lupii. Pentru a le feri în jud. Botosani gospodarii fac o cruce din ceara si o lipesc la vite pe cornul drept. Pentru a se feri ograda de lupi si de strigoi, se ung cu usturoi parii gardului, drugii, cercevelele, pragul usilor, ghizdul fântânilor.

În Bucovina, înainte de Sf. Andrei cu câteva zile, femeile nu torc – „ca sa nu toarca lupii în casa”, iar de Sf. Andrei nu matura si nu scot gunoiul din casa, nu curata grajdurile, nu se piaptana ( pieptenele reprezinta în basme un sir de arbori, deci padurea în care se afla lupii) pentru a nu aduce lupul prin apropiere.
Noaptea de ajun precum si ziua Sf. Andrei se crede ca este prielnica anumitor practici si farmece de dragoste. Una dintre acestea este Pazitul usturoiului, un fel de serbare nocturna colectiva gen Revelion, cu mâncare si bautura abundenta,  la care barbatii neînsurati vin cu caciulile pline cu capatâni de usturoi – în unele sate si fetele aduc câte trei capatâni, toate se pun într-o covata pe care o femeie batrâna trebuie s-o pazeasca toata noaptea la lumina unei lumânari, ca sa nu fie furata de strigoi, în timp ce tineretul petrece, bea, cânta si joaca. Dimineata, în curtea casei se încinge o hora, iar în mijlocul ei „este jucata” covata cu usturoi de un flacau.  Apoi usturoiul este împartit la toti care au participat si dus acasa cu mare grija, pus la icoane, folosit ca leac împotriva bolilor sau pentru descântece si vraji. Astfel în unele localitati când fetele sosesc acasa de la Pazitul usturoiului, seamana un catel de usturoi priveghiat toata noaptea, într-un cocolos de aluat. Dupa felul în care încolteste si creste acest usturoi, se fac prognosticuri de maritis.Acest ritual este deosebit de variat, în functie de regiunea unde se practica.          
În satele din Bucovina fetele ca sa-si vada ursitul îsi puneau seara sub perna 41 de fire de grâu, iar când se culcau spuneau: „ Voi, 41 de fire de grâu / Eu voi adormi / Si voi hodini / Dar eu ma rog lui Dumnezeu / Sa-mi trimita îngerul meu / Cel ce mi-e dat de Dumnezeu” ( T. Pamfile – Sarbatorile de toamna si Postul Craciunului )

Un alt obicei este ca fetele nemaritate sa mearga noaptea la fântâna cu lumânarea de Paste pe care o aprind si o afunda cu ajutorul ciuturei spunând: „ Sfinte Andrei / Scoate-i chipul în fata apei / Ca în vis sa-l visez / Ca aievea sa-l vaz ! „ ( Tudor Pamfile – Sarbatorile la români)
Prin alte parti este obiceiul ca fetele de maritat sa faca o turta subtire ca o placinta din faina de grâu, foarte sarata – denumita Turtuca de Andrei, pe care o manânca la culcare. Baiatul pe care-l viseaza ca le aduce apa ca sa le astâmpare setea se crede ca este viitorul lor sot.
Un alt obicei în alte regiuni, fetele ghicesc ursitul cu ajutorul parilor de la gard, astfel, noaptea pe întuneric ating un par, de la care numara în continuare pâna la al noualea par, pe care leaga o sfoara sau lâna rosie. A doua zi merg sa vada cum le va fi alesul. Daca parul este drept si neted, viitorul sot va fi tânar si frumos, dar sarac. Daca parul va fi scurt si noduros, sotul va fi batrân si sarac, iar de va avea coaja groasa, va fi bogat. Daca parul este cu multe craci, ursitul va fi vaduv cu multi copii.
Tot asa de frecvent este si ghicitul la oglinda. Fata de maritat se aseaza pe un scaun, având în fata si spate câte o oglinda, iar pe lateral patru lumânari aprinse si, se spune ca, astfel îsi vede ursitul.
Pentru ca sa se afle cât de rodnic va fi urmatorul an se pun boabe de grâu într-o strachina cu apa. Cât de des va rasari grâul, atât de bogata va fi recolta . Obiceiul se pastreaza si acum.
În aceasta zi nu se da de împrumut ori în dar caci vei pagubi.