Intră acum și în grupul de
O patrula de jandarmi au prins în noaptea de vineri spre sâmbata, doi barbati ce au furat din cartierul sucevean Burdujeni, mai multe materiale de constructii. Potrivit purtatorului de cuvânt al IJJ Suceava, locotenent Bogdan Cornaci, în ziua de 5 ianuarie, în jurul orelor 02.00, în timp ce executau serviciul de ordine si siguranta publica în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, membrii unei patrule de jandarmi au observat doi barbati care paraseau curtea unui imobil aflat în constructie. Deoarece cei doi aveau asupra lor bagaje voluminoase, jandarmii i-au interceptat, constatând ca se numesc P. Marian, de 36 ani, din comuna Zvoristea si G. Savel, de 40 ani, din comuna Siminicea, ambii cu antecedente penale. În urma verificarilor efectuate, a rezultat faptul ca cei doi barbati au patruns în curtea imobilului prin escaladarea gardului împrejmuitor si au sustras mai multe materiale de constructii, cu scopul de a le valorifica ulterior.
Materialele au fost restituite proprietarului, iar lui P. Marian si G. Savel le-au fost întocmite actele premergatoare pentru savârsirea infractiunii de furt calificat, iar dosarul urmeaza a fi înaintat Parchetului de pe lânga Judecatoria Suceava.
Intră acum și în grupul de