Firma Consiliului Județean Suceava, Drumuri și Poduri SA, intrată din 2011 în insolvență, va intra în faliment, au decis creditorii


Intră acum și în grupul de

SC Drumuri și Poduri SA Suceava aparținând Consiliului Județean Suceava, aflată în insolvență din 2011, va intra în faliment, potrivit deciziei de joi a Adunării Generale a Creditorilor societății.

asfalt

La ședința de joi a Adunării Generale a Creditorilor au participat creditori care adună 62,5 la sută din credite, ceea ce înseamnă că ședința a fost statutară, prezența minimă fiind de 30 la sută din creditori.

În cadrul ședinței toți creditorii prezenți au votat pentru intrarea în faliment, respectiv pentru intrarea în lichidarea judiciară a SC Drumuri și Poduri SA Suceava.

Decizia poate fi contestată, în teremen de 15 zile, de oricare dintre creditori.

O decizie finală privind situația societății va fi luată în 27 septembrie de un judecător.

Drumuri și Poduri SA Suceava și-a respectat programul stabilit de judecătorul sindic și și-a achitat creanțele, a anunțat săptămâna trecută, în plenul CJ Suceava, administratorul special Eugen Girigan.

Potrivit lui Girigan, firma are de încasat circa 5 milioane de lei și mai are datorii de aproape 4 milioane de lei din care 1,68 milioane de lei sunt în litigiu cu ANAF.

„Toți creditorii și-au primit sumele”, a spus Girigan care a menționat că firma are mai multe procese pe diverse spețe, chiar cu Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a Consiliului Județean Suceava, de la care cere 700.000 de lei pentru lucrări executate și neplătite la drumul Moldovița-Argel.

El a arătat că la perchezițiile DNA din mai 2015 au fost ridicate mai multe documente de procurorii anticorupție, inclusiv cele privind lucrarea de la drumul județean Moldovița-Argel, iar DJDP Suceava a refuzat să facă plăți întrucât nu are documentația în original.

În aceste condiții DJDP a fost acționată în instanță pentru achitarea facturilor.

Girigan a mai explicat în ședința CJ Suceava că viitorul societății va  fi decis de adunarea generală a creditorilor, care poate decide ori revenirea la activitatea curentă, ori falimentul.

El a arătat că în cazul în care se decide revenirea la activitatea normală sunt mai multe probleme cum ar fi achitarea unui credit de 1,4 milioane de lei, lipsa certificărilor care au fost pierdute din cauza reducerii drastice de personal, firma având acum 9 salariați față de 135 în 2012, costurile pentru reobținerea certificatelor fiind de circa 500.000 de lei.

Totodată, societatea nu mai are majoritatea activelor care au fost vândute prin decizii ale adunării generale a creditorilor.

SC Drumuri şi Poduri SA a fost înfiinţată în 2005, din Regia Autonomă Drumuri şi Poduri, având profit de 6 milioane în anii 2006, 2007 şi 2008, dar în 2009 şi 2010 a avut pierderi de câte patru milioane de lei, iar în 2011 pierderile au fost de 5,7 milioane de lei.

 

În aprilie 2011, firma a intrat în procedură de insolvenţă voluntară, iar prin instanţă s-a stabilit un plan de reorganizare şi ca datoriile să fie plătite timp de trei ani. AGA şi CA ale SC Drumuri şi Poduri SA au pus în aplicare mai multe planuri de restructurare.

nechifor aeroport asfalt1 (3)

Declanșarea procedurii de insolvență şi reorganizare judiciară a fost cerută de Adunarea Generală a Acţionarilor SC Drumuri şi Poduri SA Suceava din cauza datoriilor acumulate, reprezentanții firmei susținând atunci că situația a fost generată în 2008, după ce societatea a pierdut exclusivitatea pe zece ani pentru întreţinerea reţelei de drumuri judeţene şi după ce în acelaşi an a făcut lucrări de reparaţii şi întreţinere pe 12 drumuri judeţene, în valoare de 8,2 milioane de lei, fără contract şi care nu au fost asumate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri.

 

Totodată, reprezentanții societății susțineau că firma a intrat în zona de neprofitabilitate din 2009, când a înregistrat o pierdere de 3,917 milioane de lei, iar în 2010 a avut o pierdere de 4,1 milioane de lei.

 

Potrivit unui raport al Curţii de Conturi privind finanţele publice pe anul 2009, la SC Drumuri şi Poduri SA Suceava s-au constatat încălcări privind administrarea şi gestionarea patrimoniului public şi privat al statului. Astfel, s-au efectuat servicii de transport materiale cu autobasculante, transport muncitori cu autoutilitare, transport balast cu tractorul şi închirierea de utilaje fără ca societatea să încheie contracte de prestări de servicii cu societăţile comerciale furnizoare ale acestor servicii. Totodată, SC Drumuri şi Poduri SA Suceava a înregistrat în costurile de producţie în perioada 2007-2008 în mod nejustificat consumul de carburant folosit de utilajele închiriate, pentru care societatea a achitat contravaloarea prestaţiilor efectuate şi facturate la tarifele cuprinse în facturi.

 

Pe de altă parte, în iunie 2009, președintele de atunci al Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur anunța că a dispus sesizarea DNA pentru o deturnare de fonduri de 8 milioane de lei, depistată în urma auditului făcut la societatea Drumuri şi Poduri SA Suceava.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de