Intră acum și în grupul de
Un nou focar de rabie, al treilea, s-a înregistrat anul acesta în judetul Suceava dupa ce la Dârmoxa-Brosteni, imediat dupa anul nou a fost confirmata turbarea la o vulpe, la sfârsitul saptamânii trecute, la o pisica din Botosenita Mare- Calafindesti iar acum la doua vulpi din Dorna Arini.
Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Suceava a anuntat joi, ca în comuna Dorna Arini s-au diagnosticat doua vulpi cu rabie, conform buletinelor de analiza.
Astfel pe fondul de vânatoare nr. 7 Bistrita, din comuna Dorna Arini, Anichitei Vasile din satul Chiril, comuna Crucea a vânat o vulpe pe pârâul Colbu, dupa care a dus-o la jupuit la Bujor Arghir din satul Rusca, comuna Dorna Arini, de la care s-a preluat capul vulpii si adus la laboratorul DSVSA Suceava. „Se impun masuri specifice care vor fi luate de catre autoritatile sanitare umane cu persoanele susamintite care au intrat în contact cu vulpea turbata” precizeaza directorul DSVSA Suceava, Petea Dulgheru.
Acesta a adaugat ca blana se mai afla la persoana care a jupuit vulpea si ca va trebui incinerata obligatoriu sub control sanitar veterinar oficial, de asemenea se va identifica si cadavrul pentru incinerarea acestuia si decontaminarea locului unde a fost jupuit si a altor obiecte cu care a venit în contact.
Cealalta vulpe a fost gasita moarta pe malul drept al râului Bistrita, în apropierea scolii din Dorna Arini, zona Podirei. „Vulpea moarta a fost gasita de Chiorlisa Constantin dar acesta nu a atins cadavrul si nu exista suspiciunea unei contaminari. Cetateanul a anuntat medicul veterinar care a recoltat probe biologice în conditii de deplina securitate si pe care le-a trimis la LSV Suceava” mai mentioneaza Petrea Dulgheru.
DSVSA Suceava atrage atentia cetatenii si în special copiii sa nu atinga cadavrele de animale moarte, sa nu le jupuiasca si sa anunte urgent medicul veterinar pentru a lua masurile care se impun.
Potrivit DSVSA judetul Suceava este intens rabigen, numai în anul 2007 înregistrându-se 15 focare de turbare, cu 17 cazuri declarate oficial. Asemenea cazuri au fost depistate la bovine, vulpi, dihor, jder în localitati precum Preutesti, Vadu Moldovei, Vatra Dornei, Moara, Bogdanesti.
Intră acum și în grupul de