Intră acum și în grupul de
Organizatiile studentesti reprezentative din Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, ASUS si CASt au organizat procesul de alegere al studentilor reprezentanti în Consiliile Academice ale Facultatilor si în Senatul Universitatii. Din acest an, studentii din toate facultatile au avut posibilitatea sa îsi voteze reprezentantii în consilii si senat cu ajutorul buletinelor de vot depuse în urne aflate în toata universitatea. „Suntem a doua universitate din tara care promoveaza, începând din acest an, votul deschis si democratic pentru alegerea studentilor reprezentanti” spun studentii suceveni, care adauga faptul ca obiectivul acestei campanii de alegere a studentilor reprezentanti prin vot deschis a fost de a crea o reprezentare reala de 25 la suta a studentilor în Consiliile Academice ale Facultatilor si în Senatul Universitatii.
În cursa s-au înscris 44 de candidati din opt facultati, iar în cadrul unora dintre acestea, precum Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica, Facultatea de Inginerie Alimentara si Facultatea de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor, concurenta a fost chiar acerba.
Studentii care au întrunit cel mai mare numar de voturi de la fiecare facultate au fost alesi în calitate de studenti senatori. Acestia sunt: Ioan Bogdan Burtila(Fac. Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor), Ioana Alexandra Pruna (Fac. Litere si Stiinte ale Comunicarii), Iulia Balan (Fac. Istorie si Geografie), Simona Botusanu (Fac. Educatie Fizica si Sport), Doina Lacatîs(Fac. Stiinte ale Educatiei), Mirela Elena Mutu(Fac. Silvicultura), Mircea –Adrian Oroian(Fac. Inginerie Alimentara), Simona Costea si Radu Bocancea(Fac. Stiinte Economice si Administratie Publica).
Singura exceptie a fost Facultatea de Inginerie Mecanica, datorita faptului ca nu s-a depus nici o candidatura. Cu toate acestea, la nivelul acestei facultati, procesul de alegere a studentilor reprezentati va fi reluat, astfel încât si studentii de acolo sa beneficieze de o reprezentare reala în forurile de conducere din cadrul facultatii si universitatii.
Intră acum și în grupul de