Fotbal. AJF : Aurel Daicu isi doreste o Casa a Fotbalului Sucevean


Intră acum și în grupul de

-Interviu cu Aurel Daicu, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal – Suceava  

-Dle Aurel Daicu, cum decurge munca din postura de sef al fotbalului sucevean?

-Având în vedere ca la AJF Suceava sunt afiliate peste 100 de localitati, munca este foarte diversificata. Daca nu esti un manager bun si daca nu reusesti sa mentii relatii bune cu conducatorii de cluburi, organizatorii de competitii sau arbitrii, atunci apar nemultumiri.

-Care considerati ca ar fi cele mai importante realizari de când sunteti presedinte al AJF Suceava?

-În cei trei ani de când sunt presedintele AJF Suceava am încercat sa ridic nivelul sportiv si organizatoric al campionatelor din judetul nostru, atât în Liga a IV-a cât si în Liga a V-a. La Liga a IV-a avem 12 echipe care au fost divizionare C si B. La Liga a V-a s-au facut doua serii, pe criterii geografice, care au dinamizat competitia iar acum unele formatii sunt peste nivelul competitiei.

În ambele campionate toate echipele au obligativitatea folosirii pe toata durata jocului a câte unui junior iar în campionatul de juniori al Ligii a IV-a avem legitimati peste 350 de fotbalisti plus ca mai avem în organizare un campionat al juniorilor mici.

Am încercat sa mentin legaturi bune cu primarii. Am trecut la îmbunatatirea infrastructurii la bazele sportive din judet, la Liga a IV-a fiind luate toate masurile organizatorice.

-Câti jucatori sunt legitimati în acest moment?

-Avem 2300 de jucatori legitimati si 1150 juniori. Intentionam sa organizam si un campionat de fotbal în sala, acolo unde vor fi conditii, pe zone geografice: Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Radauti, Falticeni si Suceava.

-Din punct de vedere financiar cum stati, ma refer la AJF? Ce prioritati aveti pentru viitor?

-Am dramuit bine banii si chiar daca stam într-un sediu cu chirie, l-am reconditionat si acesta arata civilizat iar în perioada urmatoare cu ajutorul FRF sunt promisiuni ca vom avea un suport de bani pentru a ne putea construi un sediu propriu. Chiar daca vom apela si la sponsori, vrem sa avem casa noastra, Casa Fotbalului Sucevean. Vrem sa ramâna ceva în urma noastra!  

-Despre arbitraje si corpul de observatori, ce parere aveti?

-Avem în lotul judetean de arbitri un numar de 110 cavaleri ai fluierului iar în ultimii ani numarul acestora a crescut pentru ca  am organizat cursuri speciale. Am pornit de la 56 de arbitri. Încercam sa crestem nivelul arbitrajelor si totodata numarul arbitrilor care sa faca parte din loturile divizionare.

Nu a fost neglijat nici sectorul observatorilor. Dintr-un efectiv de 55 de observatori, au fost exclusi 7 iar alti  9 au fost retinuti de la delegari din motive disciplinare.

Disciplina a fost în prim planul preocuparilor noastre. Au fost organizate 21 de sedinte si s-au luat masuri drastice acolo unde s-a încalcat regulamentul. Am suspendat terenuri, am sanctionat cu etape de suspendare si amenzi delegati ai asociatiilor sportive, antrenori si jucatori, pentru a întruni o atmosfera de sportivitate pe stadioanele din judet. În sedinta cu delegatii echipelor, care va avea loc pe 2-3 februarie 2008 vom prelucra printre altele si legea privind combaterea violentei în sport pentru ca toate partile implicate în activitatea sportiva sa contribuie la înlaturarea aspectelor negative de pe stadioane.  

-S-a tot vorbit de Liga a IV-a. Este un campionat puternic?

-Liga a IV-a este un campionat puternic în care evolueaza unele formatii care sunt peste nivelul competitiei si care au baze sportive deosebite, CSM Dorna Vatra Dornei, CS Gura Humorului, Juventus Falticeni, Bucovina Radauti, Zimbrul Siret sau Cetatea II Suceava. În ultimii doi ani echipele câstigatoare a campionatului nostru judetean au promovat în Liga a III-a, lucru care speram sa se petreaca si în acest an.

De asemenea si în Liga a V-a activeaza echipe ca Avântul Frasin, Bradul Vama, Progresul Fratautii Vechi  sau Avântul Volovat, formatii care ar putea juca oricând în esalonul superior. Dorinta noastra este ca toate bazele sportive din judet sa arate civilizat sa fie dotate cu garduri împrejmuitoare, vestiare si instalatii anexe.  
 

-Care ar fi obiectivele pentru viitor în privinta campionatelor judetene?

-Vom mentine legaturi strânse si cu primarii localitatilor care au avut echipe în campionatul judetean, Dolhasca, Cârlibaba, Panaci sau Cornu Luncii pentru revenirea lor în fotbal. Aducerea tineretului pe stadioane ar fi o mare satisfactie pentru noi. Sunt echipe precum Steaua Dumbraveni, Bradul Putna, Inter Capu Câmpului sau Bucovina Calafindesti, care au intrat recent în circuitul fotbalistic judetean. Aceste echipe au baze sportive regulamentare si un mare entuziasm organizatoric.

Vom pune accentul si pe fotbalul municipal care sa se încheie cu un turneu final iar câstigatoarea sau primele doua clasate sa promoveze în Liga a V-a.

Mult succes!


Intră acum și în grupul de