Intră acum și în grupul de
Comisariatul Judetean al Garzii de Mediu Suceava a transmis adrese catre 105 primarii din judet privind prevenirea provocarii de inundatii si pagube datorate depozitarilor necontrolate de deseuri si de material lemnos în zonele de protectie a cursurilor de apa sau chiar în albiile acestora. Comisarul sef al Garzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim a declarat luni, în cadrul unei conferinte de presa ca, s-a solicitat primariilor luarea de masuri în vederea salubrizarii si a îndepartarii deseurilor de orice fel si a materialului lemnos din aceste zone, deoarece apa rezultata din topirea zapezii ar putea crea mari probleme. Acesta a adaugat ca comisarii vor face o serie de controale în acest sens, verificari ce se pot solda cu amenzi.
Nu doar zapada topita ar putea crea probleme în urmatoarea perioada, ci si ploile prognozate pentru urmatorul interval de timp. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a solicitat comandamentelor locale pentru situatii de urgenta din judet sa ia toate masurile necesare prevenirii inundatiilor ce pot aparea în perioada urmatoare. Orest Onofrei a luat decizia aceasta dupa ce Comandamentul National pentru Situatii de Urgenta a înaintat o adresa catre Prefectura prin care avertizeaza ca în lunile martie si aprilie vom avea parte de ploi consistente.
Conform adresei prefectului, primariile trebuie sa se preocupe de decolmatarea podurilor, podetelor si a santurilor din interiorul localitatilor.
Orest Onofrei a mai cerut autoritatilor locale sa verifice si apararile de maluri de pe cursurile râurilor. „Trebuie sa ne pregatim din timp, pentru ca de foarte multe ori, din cauza unor probleme mici, nerezolvate la timp, ploile au provocat pagube foarte imense”, a explicat prefectul Onofrei.
Intră acum și în grupul de