PSD are nevoie acum, mai mult decat niciodata, de Ion Iliescu, Adrian Nastase, Miron Mitrea


Intră acum și în grupul de

PSD va declansa, la Consiliul National, lupta pentru redobândirea primei pozitii politice în România, a anuntat, duminica, prim-vicepresedintele PSD Suceava, eurodeputatul Catalin Nechifor, care a subliniat ca reforma impusa PSD de adversarii politici a fost o încercare de destructurare a partidului. Într-un comunicat de presa, Catalin Nechifor îi anunta pe cei care „recomanda calduros” reforma fara de sfârsit, de la Traian Basescu si Emil Boc la Gheorghe Flutur, ca 22 februarie va fi ziua în care PSD trebuie sa ia o decizie pentru viitor. „Ori continuam reforma impusa din afara si ne mentinem la un scor electoral de circa 20 la suta, ori ne propunem sa punem capat tendintelor de acumulare a puterii în stat în zona prezidentiala si sa ne comportam ca un partid capabil sa ofere românilor o adevarata schimbare în bine”, sustine eurodeputatul sucevean.  Acesta arata ca reforma pe care adversarii politici au impus-o PSD timp de trei ani, a fost doar o încercare de destructurare politica, de identificare a unei etichete publice, asa cum au procedat în trecut cu tema coruptiei sau cea a partidului stat, reducând la aproape jumatate tendinta de vot la adresa PSD, în comparatie cu 2004.  

„Românii nu îsi doresc un PSD reformat dupa modelul pe care presedintele Basescu si exponentii partidului prezidential au încercat sa îl impuna. Reforma nu înseamna înlaturarea unor oameni, ci mai degraba capacitatea de a recunoaste unde s-a gresit si de a învata din greseli. PSD are nevoie acum, mai mult decât niciodata, de Ion Iliescu, Adrian Nastase, Miron Mitrea, alaturi de Mircea Geoana, Titus Corlatean, Cristian Diaconescu si ceilalti membri de partid”, a aratat Nechifor.

Acesta a mai subliniat ca PSD trebuie sa revina acolo unde îi este locul, într-o Românie în care nivelul de trai nu a crescut în cei trei ani de „Sa traiti bine”, în care saracia este reflectata prin faptul ca în România sunt sase dintre cele mai sarace regiuni europene si în care „lipsa de proiect politic ne pune în imposibilitatea de a accesa fonduri europene”.


Intră acum și în grupul de