Concursul pentru funcția de director medical al SJU Suceava, după concursurile pentru medicii șefi de secții


Intră acum și în grupul de

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, economist Vasile Râmbu, a declarat, marţi, că în cursul lunii noiembrie şi în prima parte a lunii decembrie este prevăzut concursul pentru ocuparea posturilor vacante de medic şef de secţie şi de medic şef de laborator după ce contractele de administrare pentru coordonatorii unor şecţii, laboratoare şi servicii au expirat.Vasile Rambu

 

Râmbu a spus că posturile vacante de medici şefi de secţie sunt în 21 de secţii şi în laboratoarele de imagistică medicală şi de anatomie patologică.

El a precizat că anunţul privind scoaterea la concurs a posturilor vacante a fost publicat, iar concursul se va desfăşura pe parcursul lunii noiembrie şi în prima parte a lunii decembrie.

Managerul SJU Suceava a mai spus că postul de medic şef de secţie de la Secţia de Cardiologie a fost ocupat deja prin concurs, în prima jumătate a acestui an,  de către medicul Titel Cojocaru, iar cel de la Secţia de Psihiatrie de medicul Irina Bălăuţă, durata contractului de administrare fiind de trei ani.

Râmbu a menţionat că şi postul de director medical al SJU Suceava va fi scos la concurs, însă după organizarea celui pentru ocuparea funcţiilor de medic şef de secţii şi laboratoare, iar  anunţul ar urma să fie publicat cu 15 zile înainte de organizarea concursului.

El a spus că până la organizarea unui concurs interimatul este asigurat de medicul Doina Elena Ganea.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de