„Prin eliminarea Religiei din invatamantul liceal, se incalca principiul nediscriminarii”


Intră acum și în grupul de

„Constatam o incoerenta interna a proiectului de lege: pe de o parte hotaraste imposibilitatea unui elev minor de a-si alege singur forma de învatamânt sau limba de studiu, decizii de altfel importante pentru viata, dar în acelasi timp îi ofera acestuia întreaga responsabilitate în a-si alege religia sau confesiunea, fapt ce constituie o decizie cel putin la fel de importanta si cu efecte majore pentru toata viata”, declara inspectorul scolar pentru învatamânt religios, din cadrul ISJ Suceava – Gheorghe Hostiuc, referindu-se la proiectul noii legi a învatamântului si la mentinerea religiei ca materie în învatamântul liceal.

În opinia preotului Hostiuc, liceul trebuie sa ofere elevilor posibilitatea de a alege în cunostinta de cauza valorile promovate de educatia religioasa, în urma prezentarii corespunzatoare a acestora în cadrul scolar. „Prin eliminarea Religiei din învatamântul liceal, se încalca principiul nediscriminarii, enuntat la art. 8 al. 1 lt. f din proiectul Legii, întrucât elevii sunt privati de o informare si de o formare din perspective multiple – inclusiv din punct de vedere religios, pe baza eticii educationale.

Parintii asteapta, din partea scolii, o oferta educationala care sa includa educatia religioasa ca factor de apropiere fata de adevaratele valori si traditii religioase si culturale, de echilibru fata de asaltul nonvalorilor morale din societatea noastra si fata de promovarea tot mai agresiva a violentei si imoralitatii prin mass-media. Reprezinta deja o realitate pentru societate probleme precum recrudescenta cazurilor de suicid la elevi, cresterea toxicomaniei si a infectarii cu HIV/SIDA în rândul tinerilor, înmultirea alarmanta a cazurilor de violenta în care sunt implicati tineri, în scoala si în afara acesteia, accelerarea maturizarii tinerilor, în special ca urmare a vizionarii de programe TV inadecvate vârstei acestora, fara o întelegere adecvata a efectelor complexe ale sexualitatii asupra întregii personalitati. În aceste conditii, consideram ca o educatie religioasa la liceu poate sa ofere tinerilor o întelegere superioara a vietii si a valorii acesteia, precum si un suport puternic pentru rezolvarea propriilor probleme”, spune inspectorul scolar pentru învatamânt religios.

Preotul Hostiuc mai mentioneaza ca Educatia religioasa reprezinta si un mijloc de cunoastere a trecutului istoric si a valorilor culturale produse de crestinism vreme de doua milenii. „O întelegere superioara a Religiei, a capacitatii sale formative exceptionale prin valorile pe care le promoveaza, poate contribui în mod decisiv la atingerea finalitatilor pe care legea în discutie si le propune”, afirma pr. prof. Gheorghe Hostiuc.

La Palatul Patriarhiei a avut loc, la sfârsitul lunii februarie, o consfatuire a cultelor religioase din România. Reprezentantii acestora au analizat proiectul legii învatamântului si au propuneri de modificare. Ei doresc, de comun acord, mentinerea religiei în licee. Proiectul, în actuala forma, exclude aceasta materie, care era pâna acum facultativa.
Purtatorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, este de parere ca dreptul la educatie religioasa trebuie respectat, acesta fiind un factor pozitiv în dezvoltarea spirituala a elevilor.

Recent, si PF Daniel Patriarhul BOR a lansat un apel public în favoarea pastrarii religiei în învatamânt liceal.
Patriarhul arata ca integrarea României în structurile europene nu este nicidecum un motiv pentru excluderea Religiei din învatamântul public, deoarece „Religia constituie parte integranta si definitorie a culturii europene (…) si fara cunostintele oferite de acest domeniu, nu putem întelege istoria si cultura acestui continent si nu putem pretui catedralele, manastirile, bisericile, operele de arta vizuala si muzicala în marea lor majoritate inspirate de credinta religioasa”.
În apel mai este subliniata continuitatea predarii religiei în scolile românesti de-a lungul istoriei si sunt aduse argumente prin care se arata ca predarea religiei se face pentru binele comunitatii românesti locale si nationale.
 
Patriarhia Româna respinge orice forma de presiune prin care elevii sunt obligati sa urmeze orele de Religie sau sa participe la slujbe si manifestari religioase.


Intră acum și în grupul de