Intră acum și în grupul de
Cam cu asta am ramas din ziua de ieri. Cu urletul unui mitocan nervos. În timp ce idiotul din masina zbiera sa ma misc mai repede, desi traversam strada la culoarea verde a semaforului. M-a cuprins un sentiment de compasiune, pentru ca m-am gândit ca e probabil bolnav de nervi. În plus, îi si fierbea motorul. Sper ca i-a crapat între timp.
Viata mea de pieton m-a ajutat sa întâlnesc niste oameni pe care boala sau destinul i-a scos din carti si i-a împins într-o categorie sociala dispretuita. Cu unii mi-am încrucisat privirile, i-am auzit vorbind, i-am vazut dansând sau strabatând concentrati orasul.
Pe Marasesti,de exemplu, este un nene la vreo 40 de ani. În fiecare dimineata alearga spre oamenii prea ocupati si mimeaza ca ar fuma o tigara. De fapt, el vrea sa primeasca o amarâta de tigara. Daca o primeste, alearga voios pe dupa un dos de bloc si o savureaza.
La fel se întâmpla cu un tip pe care mi-e teama ca l-am pierdut, pentru ca nu l-am mai vazut umblând. Parcurgea distante uriase pe jos, zi de zi. Îl întâlneam prin centrul orasului, mereu foarte concentrat în îndepartarea lui, atent la fiecare pas, departe de orice zgomot. Sper ca e doar astenia de primavara de vina, iar dupa ce vor înflori copacii, am sa-l revad. În acelasi tricou negru cu gauri si fara mâneci si cu imitatia de bentita cu care îsi strânge pletele. Si mai era unul care umbla mai ales ziua, oprindu-se din când în când, în fata unui pieton si luându-l la bani marunti. El si cânta ceva de neimaginat si îsi legana corpul într-o coregrafie bizara, un pic ridicola, dar foarte armonioasa.
Toti acesti oameni fac parte din peisajul Sucevei, numai ca soferii de genul celui de care v-am spus eu se înmultesc, iar ceilalti ar putea sa dispara…
Intră acum și în grupul de
