Viceprimarul Lucian Harșovschi vrea ca taximetriștii suceveni să se conformeze legii, fiind declanșată o acțiune de verificare. Un șofer riscă o amendă de 5000 de lei pentru că a evitat controlul


Intră acum și în grupul de

Activitatea de transport persoane în regim de taxi în municipiul Suceava a fost verificată în ultima săptămână, scopul acestor acţiuni fiind de îndrumare şi conformare la prevederile legale cu privire la obligațiile transportatorilor autorizaţi şi  angajaţilor acestora.

 

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a declarat marți că au fost verificate 48 de autovehicule taxi aparţinând atât societăţilor comerciale cât şi personelor fizice autorizate care practică activitatea de transport persoane în regim de taxi.

El a menționat că abaterile constatate și sancționate vizează încălcarea obligațiilor de a avea afișate tarifele practicate, respectiv pe portierele din față și în interiorul mașinii, de a nu refuza clientul în efectuarea unei curse în interiorul localității, precum și de a se supune controlului autorităților abilitate, obligații prevăzute în legislația privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare.

Viceprimarul a arătat că, la începutul perioadei de control, pentru abaterile mai puţin grave s-au aplicat avertismente verbale şi scrise, dar ulterior sancţiunile au constat în amenzi contravenţionale în cuantum total de 3600 lei.

El a menționat că în perioada următoare va fi sancționat și un taximetrist care, luni, nu s-a supus controlului, iar sancțiunea prevăzută de lege în acest caz este amenda contravențională cuprinsă între 1000 și 5000 lei.

„În acest moment am solicitat transportatorului să ne comunice datele de identificare ale persoanei care s-a sustras de la controlul ce a avut loc în stația taxi de la Autogara Suceava”, a mai arătat Harșovschi.

El a adăugat că în urma sesizărilor primite s-au purtat discuţii cu prestatorii de servicii de dispecerat taxi TAXICSV,  TINTAXI și EURO TAXI și a fost urmărit modul în care dispeceratele gestionează activitatea transportatorilor dispecerizaţi, în scopul de a se asigura continuitatea serviciului de transport persoane în regim de taxi, precum și a calității acestui serviciu public.

„Rugăm cetățenii care se confruntă cu nereguli în executarea acestui serviciu public, să formuleze reclamații în scris adresate primăriei municipiului Suceava, în vederea luării măsurilor corespunzătoare”, a mai spus Lucian Harșovschi.(N.B.)


Intră acum și în grupul de