Intră acum și în grupul de
CS Universitatea Suceava – Stiinta Bacau 31-30 (18-15)
Impresionant, incredibil, fantastic! Sunt doar câteva dintre calificativele care se potrivesc meciului CS Universitatea Suceava – Stiinta Bacau, iar lista ar putea foarte bine sa continue. Când vezi un asemenea meci, nu poti decât sa te gândesti ce frumos este handbalul si sa încerci sa-l traiesti din plin.
Duminica am înteles cu totii de ce, noi, sucevenii, ar trebui sa ne apropiem si mai mult de ceea ce înseamna handbalul.
În sala de sport de la LPS, plina ochi, CS Universitatea si Stiinta Bacau au oferit un handbal total, admirabil!
Stiinta venea dupa o înfrângere pe teren propriu cu UCM Resita si pornea cu sanse egale în fata „studentilor”. Bacauanii, nici bine nu si-au intrat în ghete, ca erau condusi cu 4-0, dupa un început de meci fulminant în care Razvan Gavriloaia a punctat de doua ori, iar Leonard Bibirig si Adi Mitrea au fost la locul potrivit în momentul potrivit.
Handbalistii suceveni au demonstrat înca o data ca sunt o forta în Liga Nationala si, împinsi de la spate de o sala arhiplina, au învins trupa lui Gabi Armanu si Stelian Bursuc. Bacauanii au platit tribut încrederii orbesti în propriile forte si în parcursul excelent de pâna acum. Jucatorii lui Petru Ghervan au plâns de bucurie la finalul meciului. Dupa golul lui Leonard Bibirg, priveam pe chipurile lui Sandu Iacob, Gabi Armanu si Ionut Rotaru si vedeam deznadejdea si tristetea din ochii lor. Ar fi vrut sa faca orice numai sa nu piarda. Ar fi vrut sa fie peste tot pe teren numai sa egaleze. Îsi doreau enorm de mult sa se revanseze dupa acel rezultat de egalitate din turul campionatului. Handbalul, ca si celelalte sporturi, este un joc în care cel mai bun câstiga sau, uneori, cel mai experimentat. De data aceasta, însa, regula nu s-a confirmat.
Tineretea, elanul si daruirea din tabara echipei antrenate de Petru Ghervan si-au spus cuvântul, iar experienta lui Leonard Bibirg sau Cristian Adomnicai si paradele lui Iulian Andrei din finalul meciului au fost decisive. Sucevenii au dovedit ca sunt mai buni decât bacauanii.
Am vazut un meci nebun din toate punctele de vedere. Un meci care va dainui mult timp în inimile iubitorilor de handbal din Suceava. Un meci care ne-a demonstrat ca CS Universitatea merita sa joace în cupele europene. Bibirig, Adomnicai, Chirut, Tcaciuc, Gavriloaia, Mitrea, Tutu, Bursuc, Zvanciuc, Pralea, Andrei, Ignat si ceilalti componenti ai echipei sunt jucatorii care în acest moment merita toata atentia. Cu atât mai mult, acum, când sunt aproape de a scoate Suceava în afara granitelor tarii. În Europa! CS Universitatea are una dintre cele mai scazute medii de vârsta din Liga Nationala. Ce daruire au tinerii jucatori ai lui Petru Ghervan si ce atitudine au în fata unei echipe mult mai experimentate – de-a dreptul incredibil! Leonard Bibirg a marcat atunci când trebuia. Atunci când echipa era în criza. În repriza secunda, în minutul 41, tabela electronica din sala LPS arata pentru prima oara egalitate, 23-23. Nu mai fusese egal din startul meciului. Leonard Bibirg s-a înaltat imperial la 9 metri si a trimis un trasor imparabil. Bogdan Apostu, unul dintre veteranii Bacaului, a ramas spectator. Era 24-23 pentru suceveni. Bibirig nu s-a oprit însa aici. Impulsionat de scandarile tribunei, „Bibi” a mai marcat un gol. Suceava se desprinsese la doua goluri, însa meciul era departe de a se fi încheiat. Mitrea a încercat o bolta, dar nu a avut sorti de izbânda. Arbitrii au dictat lovitura de la sapte metri pentru oaspeti. Sandu Iacob, golgheterul Ligii Nationale, a punctat si elevii lui Petru Ghervan mai aveau doar un gol avantaj. Ignat, Mitrea si din nou Bibirig au marcat, iar Universitatea Suceava s-a distantat la patru goluri. Portarul Iulian Andrei, intrat în locul lui Pralea, a facut minuni între buturi. Mai erau sapte minute din joc. Armanu, antrenorul-jucator al bacauanilor, si tânarul Rares Paunica au readus sperantele în tabara Stiintei. La 29-27, Leonard Bibirig a înscris din nou si victoria se apropia tot mai mult de formatia suceveana. În doua minute, însa, oaspetii s-au apropiat la numai un gol. 31-30 pentru „studenti”. 30 de secunde pâna la finalul meciului. Mingea este la Cristi Bursuc. Introdus de câteva minute pe teren, Bursuc jr. arunca o privire spre banca tehnica a oaspetilor. Acolo se afla Stelian Bursuc, antrenorul Stiintei si tatal jucatorului bacauan. Juniorul trage aer în piept si da drumul la pasa. Inima salii e cât un purice. O miscare gresita si, pe contraatac, bacauanii ar putea egala. Toate eforturile sucevenilor ar fi în zadar. 10 secunde pâna la fluierul final. Pasele merg bine. 5 secunde. Întreaga sala striga: 5, 4, 3, 2, 1. E gata! Final de meci. A fost finalul unui meci de povestit nepotilor.
Partida a constituit, de asemenea, un duel tactic al antrenorilor, Petru Ghervan si Leonard Bibirig, de o parte, si Gabi Armanu si Stelian Bursuc, de cealalta parte. Un duel câstigat de suceveni. Interesant este ca ai nostri au mutat decisiv. Petru Ghervan l-a introdus pe teren pe Iulian Andrei, cel care a aparat doua aruncari de la sapte metri în momentele cruciale ale întâlnirii.
Duminica, în sala de sport de la LPS s-a auzit doar „Suceavaaa, Suceavaaaa”, o galerie fantastica si un public care a dovedit ca a capatat educatia handbalistica. Tinerii jucatori ai lui Petru Ghervan au fost aplaudati de suporteri. La fel si bacauanii. Fair-play total. De fair-play a dat dovada si Cristi Adomnicai, cel care în minutul 52 a ajutat cadrele medicale sa-l scoata de pe teren pe Ionut Rotaru.
CS Universitatea a demonstrat înca o data ca este echipa victoriilor marete. La Suceava se câstiga tot mai greu. Cei care vin aici stiu deja asta. Trebuie doar sa mai amintesc faptul ca Steaua, viitoarea campioana, s-a impus la limita. Dupa un asemenea meci putem spune ca pe lânga Suceava a câstigat si handbalul românesc. Si mai putem spune ceva: ”Avem echipa! Avem valoare!”
Intră acum și în grupul de