Nechifor către ministrul Transporturilor: Politica Tarom privind destinaţia Suceava nu mai poate fi acceptată. Deputatul sucevean reclamă prețul practicat spre Suceava în comparație cu Iași și cere curse regionale spre Timișoara și Constanța


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, l-a interpelat, luni, pe ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc privind politica Tarom legată de destinația Suceava, arătând că aceasta nu mai poate fi acceptată, i-a transmis că această companie practică prețuri mult mai mari pe ruta București-Suceava în comparație cu ruta București-Iași și i-a cerut să mărească numărul de frecvențe pentru Suceava, dar și curse regionale spre Timișoara și Constanța.

 

Nechifor explică în interpelare că începând cu anul 2014, Aeroportul Internaţional Ştefan cel Mare Suceava a fost închis până în luna octombrie a anului 2015, pentru implementarea unui proiect european care a avut ca obiectiv modernizarea infrastructurii aeroportuare, iar după redeschiderea aeroportului, compania Tarom SA a început operarea de pe Suceava din data de 12 noiembrie 2015, cu o frecvenţa de două curse săptămânale, operate în jurul amiezii.

Totodată, parlamentarul arată că începând cu data de 1 martie 2016 frecvenţa operării a crescut la 5 curse pe săptămână (overnight pe aeroporul Suceava), iar din iunie 2016 s-au introdus curse zilnice pe ruta Bucureşti – Suceava (21:20), respectiv Suceava – Bucureşti (06:55), după care din decembrie 2016, pe perioada iernii, s-a revenit la programul cu 5 curse pe săptămână, iar din dată de 3 martie 2017 Tarom a reluat programul cu 7 curse pe săptămână, pe întreaga durata a sezonului de vară 2017.

„Zborurile au fost operate în această perioadă cu aeronave de tip ATR 42, iar gradul de încărcare al curselor Tarom pe Aeroportul Suceava a fost de 63%, calculat de la momentul redeschiderii aeroportului Ştefan cel Mare”, a spus Nechifor.

 

Deputatul sucevean mai arată că în ceea ce priveşte indicatorii financiari pe care Tarom îi obţine operând pe Aeroportul Suceava consideră că aduc un aport important în balanţa comercială a companiei, cât timp preţurile pentru un zbor dus întors către Bucureşti sunt foarte ridicate, în comparaţie cu cele practicate, spre exemplu, pentru destinaţia Iaşi, unde Tarom are patru frecvente zilnice către capitală şi unde, totodată, Blue Air zboară două frecvenâe zilnic, la rândul sau, către Bucureşti cu aeronave de tip Boeing, de capacitate mai mare. Mai mult, Blue Air operează de pe Iaşi şi la Timişoara (via Cluj Napoca) respectiv Oradea (via Bucureşti).

El a prezentat și exemple concrete de preţuri comparative, preţuri obţinute de pe site-ul Tarom.

Astfel un zbor dus-întors Otopeni-Suceava cu plecare în data de 25 aprilie și revenire în data de 27 aprilie costă 120.66 de euro, în timp ce în aceleași date un zbor dus-întors Otopeni-Iași costă 79,41 euro, fiind cu 41,25 euro mai scump zborul de pe Suceava, decât cel de pe Iaşi

„Doresc să va informez, domnule ministru Alexandru Răzvan Cuc, că până la apariţia concurenţei pentru ruta de Bucureşti, la Aeroportul Iaşi preţurile erau comparabile cu cele practicate de Tarom pentru Suceava. În plus, vreau să va spun că am luat act de multe ori de punctul de vedere al Tarom asupra destinaţiei Suceava, dar vreau să va asigur că acesta nu poate fi acceptat la nesfârşit, pentru foarte multe motive, unele din ele putând fi susţinute cu date statistice”, i-a mai spus Nechifor ministrului Transporturilor.

Parlamentarul sucevean exemplifică cu gradul de încărcare al curselor Wizz Air care operează pe Aeroportul Suceava și care este de 94% (Milano, Treviso, Londra), acest lucru demonstrând, cât se poate de clar, existenţa pasagerilor la Suceava, în condiţiile în care, în lipsa concurenţei pe destinaţii externe, preţurile practicate de către Wizz Air sunt mai mari comparativ cu cele practicate pe aeroporturile din vecinătate.

Totodată, acest operator low cost a deschis de scurt timp și curse spre Roma şi Bologna, fiind aşteptate noi dezvoltări de rute, odată cu orarul de iarnă.

„Demn de reţinut este şi faptul că Ryanair anunţă încă de anul trecut intenţia de a intra pe piaţă de zboruri interne în România, fapt care va conduce la o concurenţă extrem de puternică pentru compania naţională de zbor.Consider că suntem deja în al doisprezecelea ceas în care mai putem face ceva pentru supravieţuirea şi eventual dezvoltarea Tarom, iar propunerea pe care va o adresez este să măriţi numărul de frecvente de pe Suceava, precum şi operarea unor zboruri regionale, cum ar fi Suceava – Timişoara, Suceava – Constanţa”, a mai spus Cătălin Nechifor.

El i-a solicitat ministrului Transporturilor să analizeze aspectele enunţate cu privire la dezvoltarea planului de afaceri al companiei Tarom pe Aeroportul Internaţional Ştefan cel Mare Suceava.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de