Directorul Aeroportului Internațional Suceava, Ioan Măriuța: Aeroportul Suceava va juca un rol extrem de important privind dezvoltarea economică a județului și regiunii


Intră acum și în grupul de

Directorul Aeroportului Internațional Suceava, Ioan Măriuța, a declarat, vineri, la finalul ședinței Asociației Aeroporturilor din România organizată la Gura Humorului că Aeroportul Suceava a fost modernizat și va juca un rol extrem de important în ceea ce privește dezvoltarea economică  atât a județului cât și a întregii regiuni.

„Strategiile de marketing  și eforturile pentru dezvoltarea aeroportului, pe care le-am făcut cu sprijinul Consiliul Județean Suceava  vor aduce în perioada următoare un număr mare de pasageri și vor atrage din ce în ce  mai mulți turiști în zonă, contribuind astfel la promovare regiunii”, a declarat Măriuța.

Asociația Aeroporturilor din România,  cu sprijinul  Aeroportul Internațional Suceava a organizat în perioada 11-12 mai 2017   o ședință pe teme economice, comerciale și achiziții  publice.
Evenimentul care a avut loc la Gura Humorului  a reunit peste 50 de invitați, directori generali, economici și comerciali ai aeroporturilor, dar și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Dezvoltării, ai Consiliului Concurenței și reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava, se menționează într-un comunicat de presă.
În cadrul coferinței au fost dezbăture teme importante legate de aspecte economice, comerciale și achiziții publice din domeniul aviației civile.
Prezent la eveniment, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a punctat importanța stategică a aeroporturilor în dezvoltarea transporturilor din România.
 De asemenea cei prezenți la conferință au dezbătut și aspecte legate de dezvoltarea aeroporturilor și impactul finaciar pe care transportul aerian îl are în dezvoltarea economică a țării.
Totodată reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Dezvoltării au vorbit despre atragerea fondurilor europene care pot fi obținute pentru dezvoltarea infrastructurii aeroporturilor din România.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de