Fotbal, Euro 2008 : “Grupa mortii” nu mai are nicio reprezentanta la Euro. Spania a eliminat Italia dupa executarea penaltiurilor


Intră acum și în grupul de

Spania – Italia 0 – 0, 4 – 2 dupa 11 metri

Euro 2008 paseste încet, dar sigur spre final. Duminica seara a fost rândul granzilor sa intre în lupta, în cel mai asteptat sfert de finala al acestui turneu. Spania si Italia si-au disputat ultimul loc liber din careul celor patru magnifici a carui configuratie este absolut surprinzatoare la acest turneu final. În primele trei partide, echipele clasate pe locul al doilea în ierarhia grupelor obtinusera calificarea. Germania, Turcia si Rusia eliminasera liderii pe care multa lume îi credea favoriti dupa prima faza a competitiei. Portugalia, Croatia si Olanda si-au facut bagajele. Dupa aceasta regula, ar fi fost acum rândul Spaniei sa împacheteze. Dar nu a fost asa. Loteria penaltiurilor i-a trimis pe iberici mai departe. 

Poate acesta este motivul pentru care spectacolul a fost ucis la Viena. Nici macaronarii, nici ibericii nu au riscat nimic. Au aratat mult prea putin pentru doua echipe care pretind la coroana Europei. Miza si-a spus cuvântul. Iar noi am simtit un ac sfredelindu-ne inima la gândul ca România putea fi pe gazon, în locul Italiei. Si putea sa interpreteze fara prea mare greutate partitura aleasa de Donadoni.

Dar nu mai merita sa ne gândim ce ar fi fost daca. Italia a fost adversara Spaniei. Si a rezultat un meci obosit, prafuit, în care prima ocazie mai clara a fost ratata de David Villa în minutul 23, când atacantul iberic a sutat la firul ierbii, dar Buffon a respins. Pâna la pauza, au mai fost doar jumatati de ocazii de ambele parti. Începutul reprizei a doua nu a adus mari noutati în joc. Abia în minutul 61 Casillas se afirma, respingând cu piciorul balonul reluat spre poarta de Camoranesi.  

Finalul avea însa sa aduca descatusarea. În minutul 80, executa Villa o lovitura libera dar boxeaza Buffon, un portar aflat din nou într-o seara norocoasa. Dupa doua minute, el este salvat de bara la sutul lui Senna. Doar un minut mai târziu, Toni strica o minge centrata de Di Natale spre Grosso. Si, în cele din urma, s-a întâmplat ceea ce era previzibil: s-a ajuns în reprizele de prelungire.

Abia în prelungiri a venit si rândul fotbalului sa mai iasa la rampa cât de cât. În primele cinci minute, au fost mai multe ocazii decât în cele 90 de minute regulamentare de joc. Minutul 93 le apartine spaniolilor, dar sutul expediat de Fabregas de la 11 metri este blocat de apararea adversa, mingea ajungând la David Villa, care trage putin pe lânga poarta. Replica italiana nu duce nici ea la deschiderea scorului iar iuresul de început este urmat de un joc mai alert, presarat cu jumatati de ocazii. Spania a presat si cam atât. Tabela s-a încapatânat sa ramâna imaculata.  

Au urmat loviturile de departajare. Villa înscrie, Grosso egaleaza. Cazorla îsi aduce echipa în avantaj, iar sutul lui De Rossi este aparat de Casillas. Senna trage perfect, dar si Camoranesi. 3-2 pentru Spania. Sperantele reînvie pentru italieni, Buffon apara la Guiza dar Di Natale trage prost, iar Fabregas înscrie penaltiul decisiv. 4-2 pentru Spania. Ibericii vor juca semifinala cu Rusia! O revansa pentru elevii lui Hiddink, zdrobiti în grupa de spanioli cu un usturator 4-1. Cât despre macaronari, ei îsi fac bagajele. Si nimanui nu îi pare rau. Au avut un turneu final slab. Iar proverbialul noroc s-a terminat undeva, între accidentarea lui Ribery si eliminarea lui Abidal…


Intră acum și în grupul de