PD-L Suceava si-a desemnat candidatii la alegerile parlamentare


Intră acum și în grupul de

Organizatia judeteana a PD-L Suceava a decis la finele saptamânii trecute, într-o sedinta ce a tinut destul de mult timp, care va fi componenta „lotului” format din 14 persoane, ce vor candida pe cele 10 colegii de deputati si 4 de senatori, la alegerile generale din toamna acestui an.

Nominalizarea pe colegii a fost destul de dificila, mai ales ca, sustin surse din interiorul partidului, o serie de personalitati ale partidului si-au dorit cu totul alte colegii decât au primit. Dintre numele deja consacrate în PD-L Suceava, pe postura de parlamentari, doar doua sunt singure de colegiul lor. Este vorba despre deputatul Dumitru Pardau (care va condida pe colegiul Vatra Dornei) si colegul sau de Camera, Romica Andreica (care va merge pe colegiul Falticeni). Cât despre senatorul Constantin Gheorghe, aici povestea va fi un pic mai complicata. Acesta va intra într-o competitie directa cu subprefectul Orest Onofrei si, ca urmare a unui sondaj de opinie, ce se va face pe zona Suceava, se va stabili care dintre cei doi va candida pentru Senat, pe zona Suceava.

Purtatorul de cuvânt al PD-L Suceava, Romica Andreica, ne-a declarat ca în functie de rezultatul sondajului, cel care va pierde are posibilitatea sa opteze pentru a candida pe unul din cele trei colegii din jurul Sucevei, care deocamdata i-a fost repartizat secretarului general al organizatiei judetene, Marius Vatavu.

Tot în jurul Sucevei a primit un colegiu si ultimul presedinte al organizatiei judetene a PD, Eugen Uricec.

Pe Suceava, la deputati va candida secretarul general adjunct al organizatiei judetene, Ioan Balan.
În zona Falticeni, alaturi de Romica Andreica, fusese desemnat pe colegiu Constantin Simeria, însa sâmbata seara acesta a fost schimbat cu omul de afaceri falticinean, Vasile Dedita, Simeria acuzând noi probleme medicale ce nu-l vor face „disponibil” pentru meciul din toamna.

Pe Falticeni, dar la Senat, va candida fostul deputat PSD, Mihai Vitcu, care a trecut la PD-L cu dorinta declarata de a-i da o lectie fostului sef de partid Gavril Mîrza.

 În zona Siret-Raduti, colegiile de deputati au fost împartite între medicul sucevean Cristian Irimie, omul de afaceri Ioan Mihalescu si profesoara Paula Ciobâca. La Senat, pe aceasta zona va merge actualul sef al ISJ Suceava Petru Carcalete.

 Pe zona Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului va  candida la Camera Deputatilor, medicul stomatolog sucevean Gabriel Gospodaru, iar la Senat actualul vicepresedinte al Consiliului Judetean Suceava, Dan Cadariu, de loc din Gura Humorului.    

 La prima vedere „marii perdanti” ai acestei desemnari, ce va fi validata în cursul zilei de luni în cadul sedintei de la Bucuresti a Biroului Permanent National al PD-L, sunt fostii PD-isti.

În afara de presedintele PD Eugen Uricec, si de Ioan Balan (o personalitate care nu a iesit în fata pâna acum în PD Suceava), numele PD-istilor de seama nu se prea mai fac vazute în echipa ce va fi coordonata tot de Gheorghe Flutur. Mai mult chiar, unul dintre oamenii care au trecut la PD, venind însa dupa un stagiu la PUR, senatorul Constantin Gheorghe, a fost pus în balanta cu suprefectul Orest Onofrei, care vine pe filiera PNL si sursele din partid sustin ca viitorul sau politic, alaturi de cel a lui Gheorghe Flutur, este foarte sumbru.

Cu alte cuvinte, PLD (majoritar ex-PNL) va avea cei mai multi oameni pe colegiile PD-L. Cât despre prezenta tinerilor, aceasta ramâne doar un deziderat frumos, PD-L Suceava spalându-si oarecum blazonul prin numirea unei femei pe un colegiu, cel din nordul judetului.   


Intră acum și în grupul de