Oferta pentru proiectare si executie a noului spital de urgenta, evaluata la Bucuresti


Intră acum și în grupul de

Seful Autoritatii de Sanatate Publica Suceava (ASP), Alexandru Lazareanu, se va afla joi la Bucuresti, unde va avea loc evaluarea ofertei pentru proiectare si executie a noului spital de urgenta ce se va realiza în municipiul Suceava. „Joi, comisia de evaluare a ofertelor, prin componenta stabilita prin ordin al Ministrului Sanatatii, se întruneste la Bucuresti pentru evaluarea calitativa a ofertei firmei INSO pentru Amplasamentul Suceava”, a declarat directorul ASP Suceava, Alexandru Lazareanu, precizând ca aceasta firma este singura care a cumparat caietul de sarcini si a depus oferta.

Din comisia de evaluare a ofertelor face parte Mircea Bourceanu, director în cadrul Directiei Relatiilor Externe si Afacerilor Europene din Ministerul Sanatatii Publice, seful ASP Suceava, Alexandru Lazareanu, directorul adjunct economic al ASP Suceava, Firuta Bosancu si ing. Cristina Agavriloaie – sef Serviciu administrativ al ASP Suceava.

Alexandru Lazareanu a mai adaugat ca la Bucuresti va încerca sa aduca în discutie si o eventuala schimbare a amplasamentului pe care urmeaza a se realiza noul spital de urgenta.

Reamintim ca locatia initial aleasa este cea a Spitalului Vechi, amplasata vis-a-vis de cladirea noua a Spitalului Judetean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava si adaposteste în mai multe pavilioane vechi sectiile de Boli Infectioase, Dermatologie, Pneumoftiziologie si Oncologie ale unitatii spitalicesti judetene.

În cazul în care acest amplasament ramâne valabil, aceste pavilioane ar trebui demolate.

Cele patru pavilioane cuprinde un numar mare de pacienti si de patologii importante, de aceea ar fi necesara fie gasirea unui alt amplasament pentru noul spital, fie constructia unei noi aripi lânga cladirea Spitalului Judetean Suceava, în special pentru sectiile de boli transmisibile.

În cazul în care se gaseste un nou amplasament pentru spitalul ce urmeaza sa fie construit, va trebui ca actualele pavilioane ale spitalului vechi sa fie reabilitate pentru desfasurarea unui act medical corespunzator. 


Intră acum și în grupul de