Jocurile Olimpice – Beijing 2008


Intră acum și în grupul de

Atletism – Felicia Tilea, doar pe locul 12 la aruncarea sulitei. Veste deloc buna din atletism. Reprezentanta noastra la aruncara sulitei, Felicia Tilea-Moldovan, a terminat pe locul 12 în ultimul act al probei. Nu trebuie totusi sa uitam ca important este sa participi, nu neaparat sa si câstigi. Aceste cuvinte se aplica cu atât mai mult în cazul Feliciei cu cât românca a reusit sa se califice în finala, o performanta impresionanta pentru o sportiva de 41 de ani.

      În finala însa, atletei noastre nu prea i-a iesit pasenta. Daca în calificari aruncase 60.81 metri, în finala, Felicia Tilea nu prea a fost în apele ei. La prima încercare a aruncat 53.04 metri, pe a doua a ratat-o, iar la a treia doar 52.80. Urmarea – românca a terminat pe ultima pozitie, a douasprezecea.

      Aurul a fost câstigat de cehoaica Barbora Spotakova, cu 71.42 metri, care a întrecut-o chiar pe ultima aruncare pe rusoaica Maria Abakumova (70.78 metri). Podiumul a fost completat de nemtoaica Christina Obergfoll, cu 66.13 metri.  

> Canoe – Florin Mironcic a ratat podiumul. România a ratat o noua medalie la Jocurile Olimpice de la Beijing. Delegatia tarii noastre îsi punea mari sperante în Florin Mironcic. Din pacate însa, braileanul a terminat doar pe locul sase finala probei de canoe simplu pe distanta de 1.000 de metri.

      Mironcic se anunta favorit la medalii, dupa ce terminase în semifinale pe pozitia a doua, cu timpul de 3:59.664. Si startul a fost pe masura. La borna de 250 de metri, românul a trecut al doilea, în spatele uzbekului Vadim Menkov. La jumatatea cursei, Florin statea în continuare foarte bine, fiind al treilea, dupa ce fusese depasit de campionul olimpic en-titre, spaniolul David Cal. Din pacate însa, braileanul a cedat în a doua jumatate. A trecut penultimul în dreptul bornei de 750 de metri, pentru ca finalul cursei sa îl gaseasca pe pozitia a sasea, cu timpul de 3:57.876. Un timp mai bun decât în calificari, dar nu unul îndeajuns de bun pentru podium.

      Aurul se duce la ungurul Attila Sando Vajda, care a terminat cursa în 3:50.467, cu 2.284 secunde mai rapid decât ocupantul pozitiei secunde, spaniolul Cal. Desi a condus în mare parte ostilitatile, uzbekul Menkov a terminat în afara medaliilor, pe locul patru, bronzul revenindu-i în cele din urma canadianului Thomas Hall.

      Nascut la 4 mai 1981 în Braila, Florin Georgian Mironcic este campion european en-titre la canoe, titlu pe care l-a câstigat în 2006. A participat la o singura editie a Jocurilor Olimpice. La Atena, în 2004, sportivul nostru a terminat al treilea în calificari la 500 metri simplu, dar a ratat accederea în finala, ocupând doar a opta pozitie în semifinale. Braileanul mai are o sansa la medaliile olimpice, fiind calificat în finala probei de canoe simplu (sâmbata, 23 august, ora 10:45) pe distanta de 500 de metri.  

> Atletism – Marian Oprea a terminat al cincilea. Pe când avea doar 19 ani, Marian Oprea întindea ruleta la 17.11 metri, chiar la Beijing, stabilind un nou record national de juniori si obtinând o medalie de argint. De la Universiada respectiva au trecut însa sapte ani de zile…

      Cu dureri mari provocate de o accidentare mai veche, „Strutul” a evoluat în finala probei de triplusalt la Jocurile Olimpice. De aceasta data însa, „Orasul Interzis” nu i-a mai purtat deloc noroc, Oprea terminând al cincilea dupa o prestatie oarecum frustranta. Cu toate acestea, începutul a fost promitator. O prima saritura de 17.22 metri si sportivul nostru se instala pe locul al patrulea, cu sperante mari la medalii. Apoi, o noua încercare, de aceasta data esuata. Si înca una, la fel. Din nou calca, obsedant, linia alba. Si din nou…

      Cinci sarituri, dintre care doar prima validata. Si ultima, a sasea, dar de numai 16.69 metri. Pur si simplu nu a fost ziua lui. „Strutul” termina concursul pe cinci, în timp ce aurul îi revine portughezului Nelson Evora (17.67 metri), argintul britanicului Phillips Idowu (17.62 metri) si medalia de bronz lui Leevan Sands (17.59 metri), din Bahamas.


Intră acum și în grupul de