Prefectul Baisanu a facut un grafic de reconstructie a caselor sinistratilor


Intră acum și în grupul de

Prefectul judetului Suceava, Alexandru Stefan Baisanu, a stabilit joi un grafic de executie a caselor ce vor fi reconstruite, astfel încât acestea sa fie finalizate la sfârsitul lunii noiembrie. Din informatiile prezentate de prefectul Sucevei ar trebui ca ultima data prevazuta în acest grafic sa fie 21 noiembrie, când se prevede finalizarea lucrarilor la instalatiile electrice din casele ce urmeaza a  fi reconstruite. Prefectul a declarat într-o conferinta de presa ca a stabilit acest grafic de reconstructie a caselor care trebuie respectat, astfel încât, la sfârsitul lunii noiembrie, cele 197 de case complet distruse de inundatii sa fie reconstruite, iar sinistratii „sa aiba un acoperis deasupra capului”.

Stefan Baisanu sustine ca semnarea contractelor cu firmele de constructie care vor lucra la aceste case este prevazuta sa se încheie pâna la data de 1 septembrie, urmând ca fundatiile caselor sa fie executate pâna la 26 septembrie, structura sa fie ridicata pâna în 17 octombrie, acoperisul si închiderile sa fie realizate pâna în data de 14 noiembrie, iar instalatiile electrice sa fie montate pâna în 21 noiembrie.

„Graficul trebuie respectat de fiecare firma”, a explicat prefectul Baisanu, care a mentionat ca cei doi subprefecti, Dumitru Pasniciuc si Orest Onofrei vor avea ca sarcina sa urmareasca, zilnic, respectarea graficului stabilit la toate cele 197 de case aflate în reconstructie. Totodata, acesta a spus ca banii primiti ca ajutoare în conturile deschis­e de Prefectura si Consiliul Judetean, însumând aproximativ 2,2 milioane de lei, vor fi împartiti în mod egal pentru fiecare casa si vor fi trimisi primariilor, astfel încât sa fie folositi doar pentru reconstructia de case. 

 

 


Intră acum și în grupul de