Fotbal : Girondins Bordeaux, invincibila acasa


Intră acum și în grupul de

Mare meci mare în Ligue 1! Bordeaux si Marseille, principalele rivale ale campioanei Lyon la coroana din Hexagon, si-au dat întâlnire înca din etapa a cincea. Cu un debut de sezon foarte bun, oaspetii visau la o victorie care sa o îndeparteze de una dintre adversarele la titlu. Echipa lui Laurent Blanc a ramas totusi neînvinsa acasa.

Elevii lui Gerets nu au stat mult pe gânduri, s-au aruncat în atac si au deschis scorul prin B. Kone înca din minutul 2. Marseille a continuat sa fie vioara întâi a meciului, Niang trecând pe lânga majorarea scorului în minutul 17. Bordeaux a parut, cel putin în prima parte, incapabila de replica, dar, cu toate acestea, a reusit sa egaleze la prima ocazie clara de care a beneficiat. O faza colectiva superba a fost finalizata de Chamakh, echipa lui Blanc parând a reveni în meci. Dar tot Marseille a fost la un pas de gol, prin acelasi Niang (31). Scorul a ramas neschimbat pâna la pauza, repriza secunda desfasurându-se dupa alt tipar.

Tehnicianul gazdelor a aruncat în partea a doua cinci jucatori ofensivi în teren, cu Gourcuff având sarcina de a conduce atacul. Cavenaghi si Chamakh au avut principalele ocazii ale reprizei pentru Bordeaux, în timp ce oaspetii au replicat prin Cheyrou si B. Kone. Nu se va mai înscrie pâna la final, cele doua echipe asteptând debutul în Liga Campionilor de saptamâna viitoare, adversare urmând sa le fie doua formatii engleze, Chelsea, respectiv Liverpool.

Antrenorul lui Bordeaux, Laurent Blanc, a folosit urmatoarea formula: Rame – Chalme, Henrique (Planus, 65), Diawara, Placente – Diarra – Gouffran (Bellion, 85), Gourcuff, Wendel – Cavenaghi (Obertan, 72), Chamakh.  


Intră acum și în grupul de