La conferinta de presa de la finalul meciului cu CSM Ploiesti, antrenorul Marian Pana era la fel de nervos. Pe un ton foarte ridicat, tehnicianul a atacat maniera de arbitraj a brigazii conduse de Florin Ghimbasan si nu s-a sfiit sa spuna ca nici în interiorul clubului nu se bucura de prea mult sprijin. „Sunt foarte suparat, pentru ca eu nu m-am mai confruntat în toata cariera mea cu astfel de probleme. Ne-au fost anulate doua victorii în Cupa României obtinute prin munca mea si a baietilor, tot dintr-o neglijenta am pierdut cu 3-0 la masa verde meciul din campionat cu Progresul.
Apoi am primit o suspendare de noua etape pentru ca mi-am permis sa-mi apar munca în fata unui arbitru. Stiu ca am gresit pentru ca am intrat pe teren, la meciul cu CSM Ploiesti, dar va spun sincer ca mi-a ajuns cutitul la os si n-am mai rezistat. Când ma uit pe casete si vad ce reactii am îmi este si mie rusine de ceea ce fac”, a declarat antrenorul Cetatii. (C.M.)
Rachita despre arbitraj: “S-a gresit în ambele sensuri”
La rândul sau, Vivi Rachita a spus ca echipa sa a facut un joc bun si punctual obtinut la Suceava este valoros. “Daca ne gândim ca pe acest teren suntem prima echipa care a luat punct, trebuie sa consideram ca este un rezultat bun”, a precizat fostul fundas al Stelei. În privinta arbitrajului, Rachita a mentionat ca “daca s-a gresit, s-a gresit în ambele sensuri”.